Informație de ultimă oră: RÂMNICUL NU MAI ARE VICEPRIMARI!


În urmă cu puțin timp, pe site-ul Tribunalului Vâlcea a fost publicată minuta ședinței în care magistrații acestei instanțe au decis că alegerea consilierilor locali Virgil Pîrvulescu (PNL) și Andrei Gheorghiu (USR) în funcțiile de viceprimari ai municipiului este ilegală. Concret, magistrații au considerat că acțiunea în instanță formulată de consilierii municipali PSD și PER este întemeiată, iar cei doi viceprimari nu au fost aleși cu respectarea legislației în vigoare.
Chiar dacă hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs de către părțile interesate (după cum se poate observa din imaginea de mai jos), aceasta este executorie. Pe cale de consecință, începând cu data de 17 decembrie 2020, Râmnicul rămâne fără viceprimari!
Vom reveni cu informații!

UP-DATE:
În replică la decizia instanței, cei doi viceprimari suspendați au transmis: „Din păcate, astăzi am fost suspendați din funcția de viceprimari ai Municipiului Râmnicu Vâlcea de către Tribunalul Vâlcea, până la pronunțarea instanței de fond. Această suspendare nu schimbă motivația care stă la baza activității noastre. Vom continua să activăm în Consiliul Local, să muncim și să luptăm pentru dumneavoastră, cei care ne-ați trimis aici. Alături de colegii noștri din Alianța pentru Râmnic, vom vota în Consiliul Local pentru bunăstarea dumneavoastră și pentru dezvoltarea orașului Râmnicu Vâlcea. Am știut că intrăm într-o luptă cu un sistem corupt (primarul și apropiații acestuia), am știut că va fi greu. Nu ne oprim aici, continuăm să luptăm cu fruntea sus pentru ceea ce ne-am propus!”.

Primarul susține că mai multe dintre handbalistele de la SCM
vor să plece de la echipă!

Contextul tensionat în care reprezentanții «Puterii» din consiliul local al Râmnicului nu au votat punctul de pe ordinea de zi a ședinței ordinare prin care se prevedea suplimentarea bugetului alocat echipei de handbal se pare că are deja repercusiuni asupra jucătoarelor. Din informațiile oferite joi, 17 decembrie 2020, chiar de către primarul Mircia Gutău, ar fi deja jucătoare care, îngrijorate de faptul că ar putea să nu își mai primească salariile, și-ar fi contactat agenții care le reprezintă pentru a-și găsi noi cluburi pentru care să evolueze. Nu este nicio jucătoare căreia să îi expire contractul mai devreme de vara anului 2021 și, indiferent dacă Primăria va aloca sau nu bani pentru plata salariilor, în eventualitatea în care vor fi neplătite, handbalistele își vor câștiga drepturile în instanță. Rămâne însă de văzut ce se va întâmpla până atunci, pentru că în actualul context, existența echipei de handbal pare să devină tot mai incertă!