Începe Postul Paștelui


Postul Paștelui (Postul Mare) 2015 începe de azi și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante, durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. Postul Paștelui este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare. Paștele ortodox va fi sărbătorit, în anul 2015, în data de 12 aprilie potrivit calendarului creștin ortodox. Paștele catolic va fi sărbătorit  în data de 5 aprilie potrivit calendarului romano-catolic. Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin). Precum bine se știe, postul este reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Această reținere de la mâncăruri și băuturi trebuie însă însoțită și de reținerea de la gânduri, pofte, patimi și fapte rele, ceea ce înseamnă ca postul trupesc trebuie să fie însoțit de post sufletesc. Postul este de origine și instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile și la toate popoarele. După unii Sfinți Părinți ca: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și alții, el își are originea în Rai, prin interzicerea dată de Dumnezeu protopărinților noștri de a manca din pomul oprit. Postul a fost practicat de evrei în Vechiul Testament, fiind cerut și de Legea lui Moise (Deut. IX, 10; Lev. XVI, 29-31; Jud. XX, 26; I Regi VII, 6; Is. LVIII, 6; Ioil II, 15; Iona III, 5-8). După exemplul Vechiului Testament, înainte de a-și începe activitatea, Mântuitorul Hristos s-a retras în pustie, unde a postit 40 de zile și 40 de nopți (Matei IV, 2; Luca IV, 2), sancționând astfel postul prin însuși exemplul Său și desăvârșindu-l prin arătarea sensului său adevărat, ca și a modului în care trebuie să fie practicat (Matei VI, 16-18), de asemenea recomandându-l, alături de rugăciune, drept mijlocul cel mai eficace de a izgoni diavolii (Matei XVII, 21; Marcu IX, 29). Sfinții Apostoli și ucenicii lor au continuat practica postului după exemplul Mântuitorului, pregătindu-se totdeauna pentru misiuni importante prin post și rugăciune (Fapte XIII, 3; XIV, 23) de asemenea au recomandat creștinilor practica postului ca obligație generală (Can. 66 și 69 apost.; Const. Apost. V, 15; Mărturiile lui Herma, Iustin Martirul, Policarp, Varnava și Clement Romanul). Sfinții Părinți din veacurile următoare au practicat și recomandat postul, subliniind valoarea deosebită a acestuia, iar prin hotărârile unor Sinoade ecumenice și particulare, ca și prin canoanele unor Sfinți Părinți, postul a fost instituționalizat (can. 66 si 69 apost.; 89 sin VI ecum.; 49, 50, 51 și 52 Laodiceea; 1 Dionisie al Alexandriei; 15 Petru al Alexandriei; 8 si 10 Timotei al Alexandriei, s.a.). Dintre Sfinții Părinți care au subliniat în mod deosebit importanța postului amintim pe: Irineu, Ieronim, Augustin, Epifaniu, Petru al Alexandriei, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Timotei și Teofil ai Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Nichifor Mărturisitorul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin și alții. Ei nu uită însă să accentueze că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. La început, n-au existat prescripții precise și obligatorii cu privire la timpul, durata și severitatea postului, dar cu vremea, autoritatea bisericeasca a stabilit prescripții și norme care reglementau timpul, durata și modul de a posti. Despre acestea avem dovezi mai multe din veacul al IV-lea. Dar unele existau de mai înainte.
Conform Didahiei, zile de post pentru toți creștinii sunt miercurile și vinerile, iar canoanele 66 și 69 apostolice, Didascalia (cap. 21) și Constituțiile Apostolice (5, 13 și 15 alături de 7, 22 și 23) prescriu postul înainte de hirotonie, de botez și de împărtășanie, înainte de Pasti și în zilele de miercuri și vineri. Dar nu în toate Bisericile postul era la fel de lung și de aspru. Călugărița spaniolă Etheria notează în jurnalul ei (care datează din ultimul deceniu al veacului IV) că în acea vreme, la Ierusalim, postul dinaintea Învierii Domnului (Postul Paștilor) era lăsat la libera voință a creștinilor, durata și asprimea lui nefiind stabilită în acea vreme. Cu timpul însă, dispozițiile bisericești care reglementau disciplina postului s-au înmulțit, oficializându-se prin canoanele unor Sinoade ecumenice și particulare, sau ale unor Sfinți Părinți, uniformizându-se și generalizându-se între veacurile VII-IX în întreaga Biserică Ortodoxă.