Încă un pas spre primul titlu de campioană


În urmă cu puțin timp, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cel mai interesant joc al etapei a XXI-a din Liga Florilor de handbal feminin. SCM Râmnicu Vâlcea, liderul la zi al întrecerii, a primit vizita Coronei Brașov, ocupanta poziției a treia. Meciul a fost foarte spectaculos pe parcursul primei reprize, când ambele echipe au jucat mult timp cu «garda jos» și au oferit un handbal-spectacol, cu multe goluri, spre deliciul celor peste 2.000 de spectatori care au venit în tribunele polivalentei râmnicene. După un prim sfert de oră mai echilibrat, în care nici una dintre cele două formații nu a reușit să se desprindă la mai mult de două goluri, vâlcencele pregătite de antrenorul Florentin Pera au trecut la cârma jocului. SCM s-a menținut constant la două-trei goluri în fața adversarelor, tabela de marcaj indicând 11-9 (minutul 20) și 15-12 (minutul 25) în favoarea echipei noastre. Diferența ce s-a dovedit decisivă până la finalul partidei între cele două echipe s-a creat între minutele 26 și 30. Vâlcencele au știut când să forțeze, au punctat în ciuda eforturilor oaspetelor de a «rămâne în joc» și au intrat la vestiare cu un avantaj de patru goluri: 18-14.

Goluri mai puține în repriza secundă: zece în fiecare tabără

Timpul de odihnă nu s-a dovedit un sfetnic bun pentru brașovence. Sportivele pregătite de antrenorul Ion Crăciun au revenit destul de puțin motivate de la cabine și au avut nevoie de zece minute petrecute pe teren în care să reușească să marcheze de două ori, timp în care Vâlcea a punctat de patru ori. Cu cele trei puncte aproape acontate după ce tabela de marcaj indica 22-16 în minutul 40, vâlcencele și-au permis unele momente de respiro, mai ales în faza ofensivă. Chiar dacă au fost mai mult prezente în joc în ultimele 15-20 de minute, brașovencele nu au știut sau nu au avut forța necesară pentru a specula momentele mai slabe ale formației râmnicene. La mijlocul reprizei secunde, SCM a avut o perioadă de șapte-opt minute în care nu a marcat, însă oaspetele s-au dovedit, la rândul lor, destul de ineficiente în faza ofensivă. În minutul 50, tabela indica 23-19 în favoarea fetelor noastre. Evoluția jocului s-a îndreptat spre o victorie muncită și meritată a fetelor noastre, ele fiind mult mai stăpâne pe finalul de joc, pentru a nu mai oferi suporterilor emoții precum în ultimele minute ale meciului cu HC Dunărea Brăila. Partida s-a încheiat cu scorul 28-24, repriza secundă aducând doar câte zece goluri pentru fiecare dintre cele două echipe.

Vâlcea s-a distanțat la șase puncte de CSM București

După victoria contra Coronei Brașov, SCM Râmnicu Vâlcea a ajuns la un total de 57 de puncte de puncte, după 20 de meciuri disputate. Echipa noastră și-a mărit ecartul în fruntea clasamentului, singura contracandidată pentru câștigarea titlului de campioană, CSM București, aflându-se acum la șase puncte în urma Vâlcii. Totuși, această diferență de puncte este oarecum mincinoasă, dat fiind faptul că, momentan, trupa din Capitală are două meciuri mai puțin disputate. CSM București are posibilitatea de a se apropia la trei puncte de Vâlcea marți, 9 aprilie, când, tot în cadrul etapei a XXI-a, va întâlni CSU Cluj-Napoca pe propriul teren. În plus, cum Vâlcea va sta în runda a XXII-a (din cauza retragerii formației CSM Roman), Bucureștiul va putea egala echipa noastră dacă se va impune la Slatina.
Astfel, pentru SCM Râmnicu Vâlcea orice meci este ca o finală, victoriile în serie până la finalul campionatului fiind singura șansă certă a echipei noastre de a-și trece în palmares primul titlu de campioană din scurta istorie de nici șase ani. Așa cum se cunoaște, dacă SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București vor încheia sezonul la egalitate de puncte, echipa noastră ar urma să câștige trofeul prin prisma rezultatelor mai bune obținute în meciurile directe.

Rezultatele parțiale din etapa a XXI-a

SCM Craiova – SCM Gloria Buzău 32-28
HC Zalău – CSM Slatina 34-25
Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița 21-22
SCM Râmnicu Vâlcea – Corona Brașov 28-24
HC Dunărea Brăila a stat
CSM Galați – CS Măgura Cisnădie
* se joacă luni, de la ora 17.30
CSM București – CSU Cluj-Napoca
** se joacă marți, de la ora 17.30