Ieri dimineață percheziții într-un dosar de evaziune fiscală de peste un milion de lei


Poliţiştii din Argeş au efectuat percheziţii în şapte judeţe şi în municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste un milion de lei: „Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice (…), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au efectuat 28 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Neamţ, Iaşi, Dâmboviţa, Mehedinţi şi din Bucureşti. La activităţi, au luat parte şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Vâlcea, Gorj, Neamţ, Dâmboviţa, Mehedinţi şi Iaşi”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, descinderile au avut loc într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală: „Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2014 – august 2015, administratorul unei societăţi comerciale din Ştefăneşti, judeţul Argeş, ar fi evidenţiat în actele contabile achiziţii fictive de mărfuri de la societăţi comerciale de tip fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 1.025.000 de lei”, se precizează în comunicat.