După o pauză de peste 50 de zile, handbalistele de la SCM joacă un nou meci oficial


Liga Florilor de handbal feminin își va consuma, în primele săptămâni din luna ianuarie, ultimele două runde din turul actualei ediții competiționale. Au mai rămas de disputat partidele din cadrul rundelor cu numerele 12 și 13, dar și două meciuri restanță, rămase din etapele a șaptea (CSM Slatina – CSM București), respectiv a zecea (Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea).
Reprezentanții Federației Române de Handal au programat ca ambele meciuri restante să se dispute duminică, 5 ianuarie 2020, cu începere de la ora 11.00. Cele două întâlniri sunt foarte importante pentru echipele oaspete, SCM Râmnicu Vâlcea (27 de puncte) și CSM București (22 de puncte) fiind implicate în lupta pentru cucerirea titlului de campioană în ediția 2019/2020 a Ligii Florilor de handbal feminin. Nici pentru cele două echipe gazdă ale întâlnirilor de duminică meciurile nu sunt lipsite de miză. Deși este cotată cu șanse minime în fața redutabilei grupări din București, Slatinei i-ar prinde foarte bine să câștige cele trei puncte puse în joc pentru a încerca să se îndepărteze de zona retrogradării. De asemenea, deși sperăm să nu se întâmple un astfel de scenariu, și Gloria Buzău și-ar dori toate punctele din confruntarea cu SCM Râmnicu Vâlcea, adversara vâlcencelor fiind implicată în lupta pentru ocuparea uneia dintre pozițiile care asigură prezența în viitorul sezon al cupelor europene.
Pentru jucătoarele de la SCM Râmnicu Vâlcea (ca și pentru rivalele de la CSM București), partida de duminică este prima oficială pe care o vor susține în tricoul echipei de club după o pauză de mai bine de 50 de zile. Această situație se explică prin faptul că, de la mijlocul lunii noiembrie 2019, campionatul Ligii Florilor a fost întrerupt pentru a permite echipei naționale să se reunească în lot complet în vederea participării la Campionatul Mondial din Japonia (acolo unde România a încheiat pe un modest loc 12).

Meciul de la Buzău va fi televizat

Pentru iubitorii sportului din județul nostru care nu vor putea face deplasarea la Buzău pentru a-și susține favoritele din tribunele Sălii Sporturilor „Romeo Iamandi”, postul public de televiziune a venit cu o veste foarte bună. Prin intermediul postului TVR2, meciul dintre Gloria Buzău și SCM Râmnicu Vâlcea va putea fi urmărit în transmisiune directă!

Vâlcea mai are încă un joc de disputat până la finalul turului

După partida de la Buzău, SCM Râmnicu Vâlcea va susține un nou meci în deplasare. În cadrul etapei a 12-a, într-o partidă programată la mijlocul săptămânii viitoare, echipa pregătită de Florentin Pera va evolua la Slobozia, pe terenul Unirii din localitate. Acest meci va fi ultimul pe care Vâlcea îl va susține în turul Ligii Florilor, cunoscut fiind faptul că partida pe care SCM trebuia să o dispute, pe teren propriu, contra Coronei Brașov, nu se va mai disputa. Printr-un comunicat dat publicității chiar pe 1 ianuarie, oficialii FRH au anunțat suspendarea Coronei Brașov din toate competițiile până la stabilirea unei hotărâri definitive în scandalul de dopaj care pare să fi dezintegrat deja gruparea de sub Tâmpa.