GREU DE TOT! Campania de vaccinare continuă cu pași timizi în Vâlcea


Numărul vâlcenilor «infectați» de pe internet și de la unele televiziuni cu tot felul de teorii conspiraționiste și alarmiste vădit negative la adresa vaccinării este destul de ridicat. Cum ne putem da seama de asta? Simplu! Deși acum există 20 de centre de vaccinare funcționale în județ, numărul persoanelor care se programează pentru vaccinare este destul de redus. La centrele în care se administrează vaccin AstraZeneca nici nu mai este nevoie de programare. Chiar dacă se pot vaccina doar cu buletinul, vâlcenii preferă în continuare să spună «pas». În ritmul acesta, probabil că în cel mult două luni de zile nu vor mai exista vâlceni interesați de a se vaccina. Iar numărul celor imunizați cu ambele doze probabil că nu va atinge nici 20% din întreaga populație a județului. Adică mult sub «pragul de imunizare» anunțat de autorități, care ar trebui să fie undeva la 60-70 de procente din totalul populației!

Doar 26.000 de vâlceni (din 390.000) au fost vaccinați cu ambele doze!

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4 ianuarie 2021, au fost vaccinate, până la data de 19 aprilie, 41.679 persoane. Este vorba atât despre persoane din etapa I (personal medico-sanitar), cât și despre persoane din etapa a II-a, dedicată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu afecțiuni cronice și personalului din domenii de activitate esențiale).
Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate până la data de 19 aprilie (atât la doza nr. 1, cât și la doza nr. 2) era de 67.662. Dintre acestea 58.264 sunt doze de vaccin Pfizer BioNTech, 2.714 sunt doze de vaccin Moderna și 6.684 sunt doze de vaccin AstraZeneca.
Numărul persoanelor vaccinate în Vâlcea cu doza nr. 1 este de 41.679, iar număr celor care au primit ambele doze de vaccin a ajuns la 25.983 (adică doar 6,3% din populația întregului județ).
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea