Festivalul Interjudețean “Ortodoxie și Tradiție” – Ediția a VI-a


cuculiciParohia Nemoiu, din comuna Amărăști, județul Vâlcea, reprezentată de pr. paroh Adrian Catana, în colaborare cu Parohia Amărăști, din județul Vâlcea, reprezentată de pr. paroh Iulius Mălinaș, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, au organizat cea de-a VI-a ediție a Festivalului Interjudețean “Ortodoxie și Tradiție”, Secțiunea “Tradiții religioase creștin-ortodoxe”. Evenimentul a avut loc în zilele de 13-14 decembrie 2014 după următorul program: sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 18.00, s-a desfășurat “Seara de colindă”, în sala de festivități a Parohiei Nemoiu, din comuna Amărăști, județul Vâlcea. Directorul festivalului, d-na prof. Elena Cuculici (foto), a prezentat publicului colinde tradiționale interpretate de artiști și grupuri vocale din județul Vâlcea, precum: solistul Ion Lupu; corala Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea; Corala “Canticum” a Seminarului Teologic Liceal “Sfântul Nicolae”, din Râmnicu Vâlcea; solistul Marius Ciugulescu; solistul Ilie Dură; solista Ana Maria Iorga; solista Ana Maria Gheorghescu; solista Ana Maria Cârjan; grupul vocal “Musicalia”, din Drăgășani; grupul vocal “Mireasma zorilor”, din Amărăști etc. Duminică, 14 decembrie, de la ora 9.00, în biserica Parohiei Nemoiu s-a slujit Sfânta Liturghie, după care, de la ora 11.00, a urmat agapa creștină. Prezentarea colindelor și a tradițiilor creștin-ortodoxe a început de la ora 12.00 și s-a desfășurat până la ora 17.00, când a avut loc decernarea premiilor. Cu ajutorul Arhiepiscopiei Râmnicului, au fost acordate premii în valoare de 2.000 lei