Eveniment cultural de excepție în orașul Ocnele Mari: „ARTA DIN ADÂNCURI”


Expoziția de artă contemporană este deschisă în Salina Ocnele Mari
Sâmbătă 9 iulie 2022, în spațiul expozițional din incinta Salinei Ocnele Mari a avut loc vernisajul expoziției „Arta din adâncuri”. Organizatori: Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Casa de Cultură „Mircea Demetriade” din Ocnele Mari, Salina Ocnele Mari și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. La vernisaj au luat parte numeroși iubitorii de frumos.
Expoziția respectivă este prima dintr-o serie din cadrul proiectului curatorial de artă contemporană românească „Galeria din Salină”. Expozițiile vor fi găzduite și pe viitor în spațiul acesta, pe cât de neconvențional, pe atât de spectaculos.
Inițiatorul acestui generos proiect și curatorul expoziției, pictorul Gheorghe Dican, președintele filialei vâlcene și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a grupat în această primă ediție o serie de artiști vâlceni și invitați ai lor din țară, într-o expoziție dedicată memoriei preotului Petre-Dinel Vețeleanu (1968 – 2021) – „preot evlavios, cu dragoste jertfelnică pentru Biserică și pentru semeni, părinte al orfanilor și al celor aflați în suferință” – cum l-a numit ÎPS Părinte Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, când a săvârșit slujba de prohodire a regretatului și de veșnică pomenire preot din Ocnele Mari.