„E aberant ca salariul unui profesor debutant să fie egal cu al unui necalificat”


• susține liderul sindicaliștilor din învățământ „Spiru Haret”, Florin Popa

Liderul Sindicatului din Învăță­mânt „Spiru Haret”, Florin Popa, nu este prea mulțumit de creșterile salariale ale profesorilor debutanți. Deși a crescut salariul minim pe eco­nomie, venitul unui profesor nu a fost corelat cu celelalte salarii și, practic, nu s-a făcut mare lu­cru. „Salarizarea personalului didactic încă reprezintă o temă sensibilă, o pro­blemă de care nu am scăpat. Mi se pare aberant ca debutanții din învățământ să aibă aproape aceleași salarii ca munci­torii necalificați. Pot spune, acum, că nu s-au făcut prea multe pentru profesori. Salariul minim pe economie a crescut de la 600 lei la 850 lei și, până la finele anului, va ajunge la 900 lei. E un lucru bun, dar trebuie corelat cu salariile din celelalte domenii. Nu știu cât de folos va fi această creștere”, a precizat Florin Popa.

ÂÂ