Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

4 august 2020

După un deceniu, Cula Duca a fost, din nou, restaurată


Bijuteria de la Măldărești a fost tencuită și zugrăvită, iar conducerea Muzeului Județean Vâlcea spune că precedenta „intervenție” se petrecuse în urmă cu aproape un deceniu.
Potrivit managerului Claudiu Tulugea (foto), cula a fost construită în anul 1812 de Gheorghiță Măldărescu, fiul lui Gheorghe Măldărescu, ctitorul Culei Greceanu. Stucaturile au fost realizate în anul 1827. În anul 1907, cula a fost cumpărată de marele om de stat I.G. Duca, care a fost fermecat de acest loc, din vremea când fusese numit judecător la Ocolul Horezu. Aflând că cele două construcții sunt nelocuite, a cumpărat și a hotărât să-și construiască în apropiere o casă de vacanță, într-un stil neoromânesc simplificat, care preia din arhitectura celor două cule.
„Încă de la momentul cumpărării de către I.G. Duca, acesta a dorit amenajarea culelor în scopuri muzeale. Pentru acestea, a cumpărat diverse obiecte populare, scoarțe, obiecte de mobilier, ceramică de Horezu pentru a agrementa interioarele lor.
A intrat în proprietatea statului în anul 1962, fiind restaurată în perioada 1966-1967 și transformată în muzeu. Lucrările de restaurare s-au realizat în perioada 1962-1967, sub conducerea arhitectului Ștefan Balș. S-au efectuat consolidări prin subzidiri, țese, instalații, tencuieli, sobe, pardoseli, scări.
Cula are plan compact, dreptunghiular și trei nivele. Există un singur acces din exterior, care dirijează circulația către pivniță și către nivelele superioare. Etajul I cuprinde o încăpere mare, iatac și o sală, iar la etajul al II-lea două odăi, o încăpere mai mică și un vast cerdac, al cărui tavan este împărțit în trei registre, având fiecare la mijloc câte un motiv decorativ. Beciul are stâlpi ciopliți și grinzi masive din lemn. Nivelele superioare cuprind încăperile de locuit. La etajul al doilea se află un foișor. Către spate, cula are o extindere, pe trei nivele, care adăpostește anexa sanitară.
Elementele defensive sunt reprezentate de meterezele aflate la toate nivelele, chiar și în parapetul foișorului, ușa de acces în culă solidă și întărită, chepeng care închide scara la nivelul foișorului. Cula este bogat decorată în interior: tavanele și ancadramentele ferestrelor sunt decorate cu motive vegetale, personaje și animale fantastice. Balustrada scării este cioplită, iar intradosul rampei scării este pictat. Sobele, prezente în fiecare cameră de locuit, au forme variate și sunt decorate.
Din complexul muzeal de la Măldărești, situat la 4 km de Horezu, mai fac parte casa memorială I.G. Duca, construită în 1912 de omul politic liberal I.G. Duca pentru a fi folosită drept casă de vacanță și Cula Greceanu, cel mai vechi edificiu din cadrul complexului muzeal de la Măldărești. A păstrat acest nume deoarece a trecut în timp prin zestre de la familia Măldărescu la familia Greceanu. Casa de vacanță a lui I.G. Duca a fost proiectată de arhitectul Alexandru Ștefănescu și finalizată în 1912. Are un singur nivel și un cerdac în stil românesc pe toată lungimea fațadei”, explică Tulugea pentru ziarul nostru.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Cultura