După multe luni de așteptare, persoanele cu dizabilități din Drăgoești și-au primit banii


ambulanta2Ultima rectificare bugetară de care Primăria comunei Drăgoești a beneficiat, fondurile venind dinspre Consiliul Județean, a permis oame­nilor cu dizabilități să își primească ajutoarele restante. Conform spuselor primarului liberal din această locali­tate, Gheorghe Melente, într-o asemenea situație se află aproximativ 30 de persoane care au primit ajutoarele pe șase luni. În consecinţă, la fel cum s-a întâmplat și în alte localități din județul nostru, chiar dacă restanțele sunt destul de vechi și oa­me­nii cu handicap au avut mare nev­oie de bani și până acum, în cele din urmă, ajutoarele au sosit, chiar în preaj­ma sărbătorilor. Ținem însă să pre­cizăm faptul că perioadele în care aceste persoane nu și-au primit banii variază de la o localitate la alta, însă, în numeroase cazuri, întârzierile erau destul de mari, de cel puțin patru-cinci luni, mergând şi până la opt sau nouă.