Drepturile copilului, în dezbatere


• specialiștii au oferit informații despre noile modificări legislative, dar și situația actuală din sistem

„Interesul superior al copilului” a reprezentat tema seminarului organizat ieri de către conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea. Au fost aduse în atenția asistenților sociali, psihologilor, noile modificări legislative din domeniu. Vestea bună este că, în ultimii ani, a scăzut semnificativ numărul copiilor instituționalizați. „Avem tot mai puțini copii instituționalizați, iar procesul continuă. Acest lucru se datorează serviciilor noastre, dar și anumitor primării care au angajat specialiști, oameni calificați. Avem mare noroc cu înființarea Serviciului de Intervenție Rapidă, chiar dacă, ca număr de angajați, sunt doar patru. E greu că, având un număr mic de angajați, aceștia sunt solicitați să intervină și seara sau noaptea, chiar”, a precizat Nicolae Badea, director DGASPC Vâlcea.

Doi copii din Galați, abandonați în Vâlcea

O acțiune recentă a angajaților Serviciului de Intervenție Rapidă a vizat doi copii abandonați. „S-a intervenit sâmbătă seara, 10 mai, fiind vorba despre doi copii din Galați, abandonați într-o pădure de pe teritoriul județului. Au fost luați de către polițiști, duși la spital pentru deparazitare, erau și bolnavi și s-a luat legătura și cu specialiștii din Galați. Sunt patru angajați și trebuie să facă față solicitărilor de acest gen”,  a mai precizat directorul Badea.

Căsuțele de tip familial, noua strategie

În viitorul apropiat, se intenționează de către autoritățile centrale desființarea centrelor de plasament și înființarea de căsuțe de tip familial. De asemenea, se dorește și o nouă formă de organizare a asistenței maternale. „Nu-i un lucru tocmai favorabil statul îndelungat la un asistent maternal. Intervine atașamentul excesiv sau se stă pentru partea financiară. Scopul nostru îl reprezintă reintegrarea copilului în familia naturală sau la rude, iar dacă nu e dorit, procesul de adopție să se deruleze mai rapid. Aici, progresul e unul ușor: legislația s-a modificat puțin, dar însă există birocrație”, a mai declarat Nicolae Badea.
Nu mai este o noutate faptul că, deși numărul copiilor adoptabili a crescut, solicitările vizează, în special, copiii cu vârste mici, cei abandonați în maternități. Iar aici, a scăzut numărul abandonurilor. Anul acesta, până-n prezent, s-au înregistrat opt cazuri, două fiind la Brezoi.