Două incendii simultane


În cursul zilei de miercuri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea a două incendii la coşurile de evacuare a fumului a două case de locuit în muni­cipiul Rm. Vâlcea, străzile: Ca­lea Bucureşti şi Râureni. Până la sosirea forţelor de intervenţie şi stingerea incendiilor, a ars fu­ninginea din interiorul coşurilor. La cele două incendii, cauza pro­babilă, stabilită în urma cer­ce­tă­rilor preliminare, este necu­ră­ţa­rea coşului de funingine. Pentru prevenirea unor situaţii ase­mănătoare, trebuie respec­tate următoarele reguli: coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de eva­cuare; verificarea, repararea, izo­larea termică şi curăţarea pe­riodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).