Dosare penale întocmite pentru comiterea infracţiunilor de furt


La data de 23 iulie, poliţiştii Secţiei 11 Poliţie Rurală Zătreni, au efectuat o acţiune împreună cu reprezentanţii unităţii economice de distribuire a energiei electrice, pe raza comunei Zătreni, ocazie cu care au identificat-o pe Angelica G., din comuna Zătreni, care s-a racordat cu o instalaţie artizanală la reţeaua electrică stradală, de unde sustrăgea energie electrică. Instalaţia artizanală era amplasată la o distanţă de circa 250m de locuinţa acesteia şi capătul reţelei electrice stradale. Reprezentanţii unităţii economice de distribuţie a energiei electrice au întocmit o notă de constatare, urmând să comunice valoarea prejudiciului cauzat. În continuare se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

*

hoti_1În ziua de 23 iulie, poliţiştii secţiei 6 Poliţie Rurală Racoviţa au fost sesizaţi  de către Grigore G., din municipiul Sibiu, cu privire la faptul că în noaptea  precedentă, în timp ce dormea într-o locuinţă din comuna Câineni, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în interiorul imobilului, iar la vederea acestuia persoanele au părăsit în fugă locuinţa fără a sustrage vreun obiect. În baza sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care a constatat că autorii faptei au pătruns în curtea locuinţei prin escaladarea gardului, ajungând în cele din urmă în podul locuinţei, iar de acolo în holul acesteia, de unde au părăsit rapid imobilul la vederea proprietarilor, fără a sustrage bunuri sau valori. În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit identificarea principalului suspect al faptei. Este vorba despre V. V., de 16 ani, din comuna Câineni,  faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.