Dispozitive cu dezinfectant, în blocurile din Băile Olănești


Primarul orașului Băile Olănești, Sorin Vasilache, a dispus amplasarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor din localitate. Mai mult, autoritățile publice locale s-au conformat Ordonanței Militare nr. 4/29.03.2020, art. 6, și au procedat la dezinfecția scărilor de bloc și a spațiilor comunei existente. Igienizarea se face prin pulverizarea unei soluții de hipoclorit de sodiu, substanță cu eficiență dovedită de specialiștii în domeniul sanitar. Edilul Vasilache asigură localnicii din Băile Olănești că-n continuare se vor lua toate măsurile posibile pentru stoparea extinderii virusului.