„Deşteaptă-te române”, pentru totdeauna!


Am primit la redacţie următorul articol scris de pensionara decană de vârstă, Anastasia Stroescu, care spune, cu umoru-i specific, că nu poate scăpa de acest „microb” al scrisului. Articolul este dedicat Zilei Imnului Naţional. Redăm mai jos cele scrise:

„Imnul Naţional este rugăciunea de inimă şi de suflet care însoţeşte şi însufleţeşte pe toţi românii. Patriotismul, dragostea de neam şi de ţară ne cheamă să nu-i uităm Ziua Imnului nostru naţional. Cât simţ patriotic, câtă iubire de neam şi de ţară a aşternut Andrei Mureşanu în versurile închinate bravului, viteazului şi neînfricatului popor român:

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

La statuie, în parcuri şi pe stadion să ne întâlnim fredonând minunatul imn compus de Anton Pann. Acest imn simbolizează tot ce are mai sfânt şi mai de preţ poporul român. Vâlcenii au răspuns cu entuziasm la toate sărbătorile patriotice. Şi de această dată să ne dăm mâna arătând că ne iubim glia strămoşească. În această vară fierbinte, plină de multe evenimente, să dăm dovadă de buni români. Să fim uniţi, să respectăm avutul moştenit de la strămoşi. Înţelepciunea, toleranţa, iertarea fac parte din trăsăturile poporului român. Uniţi de Ziua Imnului Naţional să ne privim cu bunătate şi bucurie unii pe alţii. Să transmitem aceste sentimente sincere şi curate nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Să ştie şi generaţiile viitoare că România şi românii au dovedit respect şi preţuire în această lume zbuciumată. Ziua de astăzi să ne amintească de originea noastră strămoşească, să ne respectăm între noi şi să nu uităm de Dumnezeu.”