Despre Consiliul Concurenței


Consiliul Concurenței, organism autonom, administrează și pune în aplicare Legea concurenței (nr. 21/1996) are drept scop protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Autoritatea română de concurenţă şi-a început activitatea la 6 septembrie 1996 prin elaborarea reglementărilor necesare aplicării Legii concurenţei (nr.21/1996), ce a intrat în vigoare la 1 februarie 1997. În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul concurenţei, instituţia pune în aplicare şi asigură respectarea prevederilor naţionale, dar şi a celor comunitare de concurenţă.
În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.
Consiliului Concurenţei îi revine şi rolul de a reprezenta România în relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil; de asemenea, este responsabil de relaţia cu instituţiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană, şi cooperează cu alte autorităţi de concurenţă.
Activitatea Consiliului Concurenţei se desfăşoară pe două componente principale: una preventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe şi una corectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal.
Astfel, misiunea autorităţii române de concurenţă poate fi definită sintetic ca fiind aceea de a proteja şi de a stimula concurenţa pe piaţa românească în vederea dezvoltării unui mediu concurenţial normal, pentru ca, în final, să se asigure o promovare cât mai bună a intereselor consumatorilor.