Deputatul vâlcean Ion Cristinel Marian, în comisia pentru audierea miniștrilor tehnocrați


Zile de mare importanță pe scena politică românească! Premierul propus de președintele Klaus Iohannis a strâns rândurile și a făcut echipa de 21 de miniștri cu care să conducă țara. Acum, miniștrii din cabinetul lui Dacian Cioloș trebuie să treacă printr-o sesiune de verificare în comisiile de audieri din Parlament, iar marți vor veni în fața plenului reunit al celor două camere.

Ion Marian: „Mișcarea Populară votează Guvernul, iar de a doua zi trecem în Opoziție”

Printre parlamentarii care fac parte din comisia pentru audierea miniștrilor tehnocrați se numără și reprezentantul Colegiului Drăgășani în Camera Deputaților, Ion Cristinel Marian. Parlamentarul Mișcării Populare ne-a declarat că momentul este unul cu importanță majoră în actualul context politic și că formațiunea din care face parte va pune umărul pentru ca România să aibă un Guvern legitim. „Mișcarea Populară va sprijini acest Guvern format din miniștri tehnocrați. Cred că este de bun augur, cel puțin în acest moment, să avem un astfel de executiv. Noi, parlamentarii Mișcării Populare vom vota Guvernul, iar de a doua zi vom trece în Opoziție”, ne-a declarat deputatul Colegiului Drăgășani, Ion Cristinel Marian.