Deputatul Buican ne anunță: „Sprijin de la Guvern pentru mediul de afaceri”


Un nou sprijin pentru mediul de afaceri vine din partea Guvernului PNL: decontarea a 75% din diferenţa între salariul pentru timp normal de lucru al unui angajat şi cel pentru program redus (OUG în primă lectură).
„După măsurile de sprijin adoptate și implementate de către Guvernul PNL, precum plata indemnizației de şomaj tehnic, respectiv acordarea unor bonificații pentru alți profesioniști și stimularea reluării activităților economice prin decontarea a 41,5% din salariul brut al angajaților care se întorc la muncă în această perioadă, Executivul vine cu un nou proiect de sprijin pentru salariații și angajatorii în contextul pandemiei. Astfel, prin proiectul de ordonanță de urgență, propus de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, sunt reglementate situațiile pentru programul flexibil de muncă, respectiv statul va asigura decontarea a 75% din diferența dintre salariul pentru un timp normal de lucru prestat de un angajat și programul redus de lucru instituit de angajator în situații de criză, în situația în care angajatorul are o reducere a cifrei de afaceri cu 10% față de aceeași lună a anului anterior și este forțat să aplice o reducere a programului de lucru pentru cel puțin 10% din numărul de angajați. Pentru situații de criză astfel definite, statul suportă și decontează 75% din diferența pentru salariul angajatului, pentru programul redus de lucru. De asemenea, pentru lucrătorii sezonieri cu contracte de muncă pe perioadă determinată se aplică același mecanism de decontare cu 41,5% din valoarea salariului brut al angajatului pentru această perioadă, așa cum se aplică și pentru ceilalți angajați care beneficiază în acest moment de această facilitate după ce au fost în șomaj tehnic și se reîntorc la muncă. Aceeași prevedere privind decontarea a 41,5% din salariul brut, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe țară se aplică și celorlalte categorii care au beneficiat de indemnizația privind șomajul tehnic asimilat persoanelor din categoria alți profesioniști, respectiv pentru perioada următoare. Aceste persoane, PFA, întreprinderi individuale care continuă să resimtă efectele crizei provocate de coronavirus vor putea beneficia pentru o perioadă de trei luni de aceeași formă de sprijin respectiv 41,5% din indemnizațiile pe care le-au primit anterior”, ne-a transmis deputatul Cristian Buican.