Deplasare dificilă pentru municipale la sfârșit de săptămână


Grupele Ligii Campionilor de handbal feminin au ajuns la etapa a treisprezecea (penultima), cele opt jocuri din cadrul acestei runde fiind programate la final de săptămână. Chiar dacă, din cauza pandemiei, nu s-au disputat chiar toate partidele care au fuseseră inițial programate până la această dată (unele probabil nici nu se vor mai juca!), raportul de forțe între cele mai valoroase 16 formații (împărțite în două grupe de câte opt) din handbalul feminin european s-a conturat deja, în linii mari. În Grupa B, acolo unde evoluează și SCM Râmnicu Vâlcea, trei dintre forțele continentului (CSKA Moscova, ETO Gyor și Brest Bretagne Handball) și-au dovedit supremația și, de câteva runde, s-au instalat pe podiumul clasamentului, fiind greu de crezut că vor mai putea fi ajunse de vreuna dintre urmăritoare. La rândul lor, Odense Handbold (Danemarca) și Buducnost Podgorica (Muntenegru) sunt deja sigure că nu mai pot rata pozițiile patru și, respectiv, cinci în clasamentul final al grupei.
Pentru singurul loc (poziția a șasea) care asigură accesul în optimile de finală ale Ligii Campionilor au rămas să se dueleze trei formații: SCM Râmnicu Vâlcea – 4p, Borussia Dortmund (Germania) – 4p și Podravka Vegeta (Croația) – 2p. Cu două etape rămase de disputat (unele formații mai au programat și câte un joc restant), SCM Râmnicu Vâlcea și Borussia Dortmund par să fie cele două echipe dintre care urmează să se stabilească ocupanta poziției a șasea în ierarhia finală. Săptămâna viitoare, într-un joc restant, cele două formații se vor întâlni în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea, într-un meci care poate decide echipa care se va califica în optimile Ligii Campionilor. Desigur, se mai are în vedere și varianta ca, devreme ce nu se vor mai disputa toate meciurile stabilite inițial, oficialii Federației Europene de Handbal să decidă ca în optimile de finală ale Ligii Campionilor din acest sezon să se califice toate cele 16 formații care au participat în faza grupelor.
Pentru SCM Râmnicu Vâlcea, următorul adversar este unul destul de incomod, care practică un handbal în viteză și forță, joc specific campionatelor din nordul Europei. Duminică după-amiaza, echipa noastră va evolua pe terenul danezelor de la Odense Handbold. Ulterior, pe parcursul săptămânii viitoare, sportivele pregătite de antrenorul Florentin Pera vor susține ultimele două meciuri din faza grupelor, ambele pe teren propriu, contra formațiilor Borussia Dortmund (Germania) și Brest Handball (Franța).
Sursă foto: Arhivă