De Rusalii, Costeștiul și-a îndreptat gândurile spre Constantin Popian


Vineri, 25 mai 2018, de la ora 11,00, Costeștiul a găzduit ediția a XI-a a Memorialului „Constantin Popian”. Născut la 28 ianuarie 1882, artist, profesor, acesta a făcut cu adevărat carieră, fiind profesor la Bistriţa, la Mănăstirea din Costeşti. „Aici, el a pus bazele teatrului popular din cadrul orfelinatului bistriţean şi apoi din cadrul Seminarului Teologic. Despre opera lui pot fi aduse ca repere evocarea istorico-dramatică «Matei Basarab», o reprezentaţie sub poarta Mănăstirii Arnota şi «Haiducii», evocarea marelui haiduc Iancu Jianu, piesa cu care va obţine ultimul său succes în 1969. Istoria culturală îl păstrează pe Popian mai ales în ipostaza de om de teatru complet, dramaturg, scenarist, regizor, scenograf, macheur, recuziter, maşinist, sufleur şi, nu în ultimul rând, un creator polivalent de cultură şi artă dramatică”, ne-a explicat edilul social-democrat Toma Peștereanu (foto).