De la începutul anului și până-n prezent, Răban a acordat 680 de diplome de fidelitate membrilor CAR Pensionari


raban_grigorePreședintele CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, acordă, în această perioadă, diplome de fidelitate celor ce au o vechime consi­derabilă ca membri ai instituției. Diplo­mele sunt date ca urmare a faptului că anul viitor CAR Pensionari Râmnicu Vâl­cea va împlini 60 de ani de la înfiin­țare. Cum numărul celor vârstnici este destul de mare, micile atenții ale con­ducerii CARP au început să fie acordate încă din acest an. „În primăvară au fost acordate 250 de diplome de fidelitate, după care au mai fost date 80, în mod special post-mortem și alte 350 în ultimele două luni. Per total, am acordat 680 de diplome de fidelitate. Numai luni, 4 noiembrie, 46 de astfel de diplome au ajuns la beneficiari, prin poștă. Nu putem ajunge la toți așa că apelăm și la această metodă, în plic fiind adăugat și un istoric al instituției noastre”, a declarat, pentru ziarul nostru, Grigore Răban.

La începutul săptămânii, diplomele de fidelitate s-au îndreptat către șase vârstnici din Zătreni, trei din Grădiștea, doi cetățeni din Livezi, șapte din Lăpușata, 20 de râmniceni, trei pensionari din Măciuca și șase din Stănești.