De la începutul anului, 27 de vâlceni și-au pus capăt zilelor


• cei mai mulți au recurs la spânzurare și înec
 

Nu este săptămână în care cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță, cele de la Unitatea de Primiri Urgențe să nu se confrunte cu trei, patru cazuri de tentative de suicid. Sunt situații când medicii reușesc să-i salveze pe cei care vor să-și pună capăt zilelor, dar și cazuri când intervenția medicală nu mai este necesară. Un raport al Serviciului de Medicină Legală Vâlcea atestă că, de la începutul anului și până-n prezent, 27 de vâlceni și-au pus capăt zilelor. Totuși, față de anul trecut când un băiat de nouă ani și-a încheiat socotelile cu viața, spânzurându-se, până-n acest moment nu a existat vreun caz de sinucidere sub 25 de ani. Majoritatea recurg  la sinucidere prin spânzurare și înec. A existat un caz când un râmnicean s-a aruncat de pe bloc. De asemenea, o persoană și-a tăiat venele, iar alta a decedat intoxicată voluntar cu tot felul de substanțe. Potrivit medicilor legiști vâlceni, toamna și primăvara se înregistrează cele mai multe Cazuri de sinucidere și tentative de suicid. Așadar, medicii se așteaptă ca-n următoarele luni să aibă de-a face cu foarte multe astfel de cazuri.

„Problemele economice și sentimentale duc la sinucideri”

Pe de altă parte, raportul pe anul trecut al medicilor legiști atestă că, într-adevăr, sinuciderile (atenție, nu tentativele, ci faptele duse la capăt) au înregistrat o creștere. „Dacă în 2011 erau înregistrate 45 de sinucideri, anul trecut au avut loc 64 de astfel de cazuri, adică cu 21 mai multe. Oricum, în cazul tentativelor de suicid, trebuie gândit că persoana vizată sigur va mai încerca să-și pună capăt zilelor. Cauzele sunt diverse și țin de fiecare conjunctură în parte. Așa, ca o statistică, pe primul loc s-ar afla situația economico-financiară, urmată de problemele sentimentale. Vâlcea, însă, nu este printre județele fruntașe, ci undeva spre coada clasamentului. Conduc județele Harghita și Covasna”, a declarat, pentru „Curierul de Vâlcea”, medicul șef legist, Florian Ghiță.

Încă o tentativă de suicid

Și dacă spuneam, la începutul articolului, că nu este săptămână fără tentative de suicid sau chiar cazuri duse la bun sfârșit, zilele trecute, cadrele medicale ale Ambulanței vâlcene au avut de-a face cu încă un caz de acest gen. Raportul Serviciului Județean de Ambulanță atestă că, în perioada 26 – 28 august, s-a înregistrat o tentativă de suicid, pacientul fiind transportat la Unitate de Primiri Urgențe beneficiind de îngrijirile medicale adecvate.