DASCĂLII NU VOR TESTELE COVID, iar sindicatele lor duc Guvernul la tribunal


Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar) au decis să facă front comun împotriva Guvernului pe tema testelor COVID plătite de dascăli.
Cele două organizații susțin că „înainte să aplice o astfel de măsură, prin care să oblige angajații din învățământ care nu s-au vaccinat împotriva COVID 19 să-și plătească testele, domnul prim-ministru ar trebui să lectureze Codul Muncii, care, la art. 175 alin (4) prevede că: «Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați»”.
„Ținând cont de acest articol, și nu numai, orice sumă pentru asigurarea sănătății angajatului la locul de muncă trebuie asigurată de angajator. În plus, Guvernul și-a asumat, încă din martie 2021, să vaccineze 70% din populație, cifră care conducea la imunizarea de masă. „Obiectivul nostru este ca până la finalul lui septembrie să vaccinăm 10,4 milioane de români, asta înseamnă 70% din populația activă, ceea ce înseamnă că trecem în partea cealaltă a pandemiei”, declara pe 16 martie a.c. premierul Florin Cîțu. Dacă Guvernul își respecta obiectivul și, prin campaniile publice, determina 70% din populația României să se vaccineze, ajungeam la imunizarea de masa iar astăzi nu mai eram sub amenințarea acestui val 4. Eșecul guvernanților nu trebuie decontat de angajații din învățământ. Având în vedere cele prezentate mai sus și ținând cont că peste 60% (193.430 de persoane) dintre angajații din învățământ s-au vaccinat deja, considerăm că orice act normativ prin care se vrea introducerea testării cu plată este atât ilegal, cât și imoral”, au mai anunțat sindicaliștii.
Sursă foto: Arhivă