Dacă se va realiza proiectul „Adventure Park”, staţiunea Voineasa va fi mult mai atractivă decât Valea Prahovei!


Tânărul vicepreşedinte a Consiliului Judeţean a anunţat că, datorită economiilor realizate în urma licitaţiilor pentru investiţiile prin POR 2007-2013, proiectul „Adventure Park” a primit şi ultima aprobare dinaintea semnării contractului de finanţare. „Contractul de finanţare va fi semnat cel mai probabil în această vară. Investiţiile cuprinse în acest proiect vor fi realizate prin POR 2007-2013, Axa Prioritară 5, D.M.I. 5.2.. Proiectul urmăreşte realizarea unui Alpine Coaster în zona Voineasa, a unei piste pentru kart-uri şi trotinete, dar şi achiziţionarea a 20 de trotinete, 20 de kart-uri pentru copii şi 20 de kart-uri pentru adulţi. De asemenea, va fi amenajat un parc de aventuri, aşa cum vedeţi în Austria sau Elveţia, vor fi achiziţionate echipamente de protecţie, vor fi realizate tiroliene, două covoare rulante cu sistem tubing şi pârtie de schi”, a declarat Bogdan Pistol. Vicepreşedintele CJ a mai precizat că se mai au în vedere: construirea unei clădiri administrative, a unui depozit pentru echipamente şi, nu în ultimul rând, introducerea utilităţilor.

Acest proiect reprezintă un nou pas, extrem de important, pentru turismul vâlcean. După ce va fi realizat, staţiunea Voineasa va fi mult mai atractivă decât Valea Prahovei. Iarna, va fi atractivă prin domeniul schiabil, iar în sezonul cald prin „Adventure Park”. Valoarea totală a proiectului „Adventure Park” se ridică la 21.792.934,78 lei, din care 11 mld. lei vechi reprezintă cofinanţarea ce trebuie asigurată de judeţul nostru.