Costeștiul începe sărbătorirea lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu


• sâmbătă, așezarea păstorită de către edilul social-democrat Toma Peștereanu se pregătește de primirea unor oaspeți de seamă la Arnota

Așa după cum vă informam și în edițiile noastre anteri­oare, 2014 este, la Costești, anul dedicat marelui domnitor Matei Basarab. Manifestările dedicate ctitorului mănăstirii Ar­nota încep chiar de sâmbătă: „Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, și coordonarea Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Epis­cop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Mănăstirea Arnota vor fi comemoraţi la finele acestei săptămâni Domnitorii Țării Românești Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu în cadrul unor manifestări spiritual culturale. Manifestările sunt organizate la împlinirea a 360 de ani de la trecerea la cele veşnice a Voievodului Matei Basarab şi 300 de ani de la martiriul familiei unui demn urmaş al său în scaunul domnesc al Ţării Româneşti, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Manifestarea spiritual-culturală se va desfășura după următo­rul program: sâmbătă, 5 aprilie 2014 (ora 09.00 – Sfânta Liturghie; Slujba Parastasului pentru Voievodul Matei Basarab la împlinirea a 360 de ani de la trecerea la Domnul; ora 11.30 – Simpozionul naţional „Spiritualitatea şi cultura română în tim­pul domniilor lui Matei Basarab şi a Sfântului Constantin Brâncoveanu”) ora 13.30 – Lansare de carte. Simpozionul naţional: „Spiritualitatea şi cultura română în timpul domniilor lui Matei Basarab şi a Sfântului Constantin Brâncoveanu”, descoperă lucrarea ctitoricească a celor doi domnitori români care au devenit răspunzători de pacea, apărarea și buna chiverniseală a ţării. Deşi deceniile separă domnia lui Matei Basarab de cea a Sfântului Constantin Brâncoveanu, cei doi domni au pus temeiurile unor lungi răstimpuri de sporire duhovnicească şi culturală. Împreună sunt aşezaţi şi în rândul ctitorilor Mănăstirii Arnota, întrucât Constantin Brâncoveanu s-a îngrijit şi de refacerea ctitoriei voievodului Matei Basarab, căreia i-a adăugat pridvorul deschis, i-a refăcut pictura şi a înzestrat-o cu o catapeteasmă de lemn, o dantelărie sculptată şi aurită în stil brâncovenesc. Totodată, va fi subliniată şi legă­tura de rudenie dintre cei doi domnitori români, Sfântul Cons­tantin Brâncoveanu fiind strănepotul Voievodului Matei Ba­sarab. La eveniment, sunt aşteptaţi să participe ierarhi, stareți și starețe de la mănăstirile Eparhiei Râmnicului, preoţi, dem­ni­tari, oameni de cultură, profesori şi elevi”, anunță Arhiepis­­­copia Râmnicului pe site-ul propriu.