Confiscarea extinsă, sub formă de proiect de lege


Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prin care se va reglementa în dreptul intern confiscarea extinsă. Noile reglementări vor da satisfacţie opiniei publice, în sensul că autorităţile statului vor putea confisca averile ilicite ale acelor persoane care au săvârşit infracţiuni şi care nu pot justifica averea pe care o au. De asemenea, proiectul de lege transpune în dreptul intern Decizia-cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea. România nu are cadrul legal care să permită procedura confiscării extinse a averilor ilicite care nu au justificare legală. Noile reglementări sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale, aspect confirmat şi de poziţia Curţii Constituţionale referitoare la proiectul de revizuirea a Constituţiei. Proiectul de lege adoptat de Guvern propune o soluţie mai simplă şi directă decât cea prevăzută în proiectul de lege elaborat de reprezentanţii Opoziţiei. Totodată, un alt avantaj adus de proiectul adoptat de Guvern constă în faptul că acesta permite, în cadrul aceluiaşi proces, confiscarea averilor ilicite, pentru cazuri de corupţie, evaziune fiscală sau infracţiuni economico- financiare.