Colţul liric
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Întuneric şi lumină
Primul strigăt
al începutului de drum
Să fi fost oare bucurie
sau întristare?
Lumina, cu puterea ei, ne doare!
Totuşi… deschidem ochii
cu nerăbdare
şi aşteptăm…
Cu palmele-i calde (sau reci…)
viaţa ne arată
luminoase (şi întunecate) poteci.
Le cunosc acum pe amândouă…
Deşi nu-mi amintesc primul strigăt:
bucurie… durere?
văd în urma mea şi lumină şi abis,
iar înainte-mi… un imens
(şi temut)
vis.
Mihaela Albu (n. 1947) este profesor universitar și scriitor. A predat la Universitatea din Craiova, iar între anii 1999 – 2004 a fost visiting profesor (desemnată prin concurs) la Universitatea Columbia din New York. Este doctor în filologie din 1983. Membră a Uniunii Scriitorilor din România și redactor șef al revistei de spiritualitate și cultură românească „Lumină Lină”, care apare sub egida Institutului Român de Teologie din metropola newyorkeză. Revista este distribuită în peste 20 de țări, între care SUA, Canada, România, Ucraina, Rusia, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Serbia, Israel, Vietnam, Australia, Ungaria și altele. Conduce, de asemenea, revista internațională „Carmina Balcanica” (bianuală). A publicat cărți de critică literară, de poezie, manuale și culegeri pentru studierea limbii române (ca limbă străină); a scris sute de reportaje, articole și studii de specialitate publicate în reviste de prestigiu din țară și din străinătate. Recent, într-o ediție de lux (Opera Omnia) i-a apărut volumul „Lumină înlumită, Poezia!” (Editura TipoMoldova, din Iași), din care reproducem versurile de la Colțul nostru liric de astăzi. Poezia Mihaelei Albu, o poezie de adâncime, de contempare, respiră o sensibilitate ce pornește din propria nevoie de adevăr, de autenticitate și căldură. Versul său răspunde unor întrebări din viață, miroase a „stele căzătoare”; aici, pe pământ, toți suntem niște… stele căzătoare. Aș spune, fără să exagerez, că fiecare cuvânt din versul Mihaelei Albu este expresia unei sensibilități muzicale.