Chelcea atrage atenţia asupra viitorului tun cu fier vechi în mineritul vâlcean


Pe axa Berbeşti – Alunu, „Chelcea” este varianta locală a naţionalului „Popescu”, dându-ţi impresia că aşeza­rea s-ar fi putut numi oricând cu succes Chelceşti, de câţi purtători ai acestui nume găseşti. De la primar la directorul exploatării miniere şi până la liderii de sindicat, numele e la fel de răspândit ca şi cărbunele care a ridicat aşezarea şi care acum pare s-o îngroa­pe la loc în sărăcie şi disperare. Dacă des­pre Vintilă şi Gheorghe, adică prima­rul şi directorul, vărul şi fratele, se ştiu mult mai multe, despre Constantin Chelcea, liderul de sindicat, râmnicenii nu ştiau mai nimic până nu s-a iscălit împo­triva creării Complexului Energetic Vâl­cea. Împreună cu alţi lideri de sindi­cat s-a răzvrătit public exprimându-şi te­me­rea că, prin transferul de la Com­plexul Energetic Oltenia la viitorul şi tot mai probabilul Complex Energetic Vâlcea, mineritul este ca şi condamnat la dispariţie. Convingerea sa rămâne fer­mă chiar şi acum când CEO a trimis, din nou, în şomaj tehnic toată suflarea mi­ne­reas­că din Vâlcea. Salariat la EM Berbeşti încă din 1986, în toate sec­toarele unităţii, Chelcea e convins că pro­ce­sul de externalizare ţine de „ceva  politic!” Lângă el şi crezul său au venit şi alţi ortaci pentru care varianta tran­s­ferului nu aduce absolut nimic bun: „Eu, unul, cred că nu se urmăreşte continui­­tatea activităţii aici, la noi, în Berbeşti. Nu cred că există la nivel mondial o astfel unitate cum este a noastră, care să fie menţinută cu succes de o autoritate locală. Aici, intră multe, multe cheltuieli, n-au ei bani să astupe două gropi pe drum, de unde să dea bani pentru noi şi ce ne trebuie acum? Duceţi-vă la drumul acesta judeţean să vedeţi în ce hal este, cum este cârpit cu roaba să vă faceţi o idee despre noii noştri patroni şi resursele lor financiare! De la CJ până la oamenii de aici, de la noi sunt anumite interese, marea majoritate a celor de la centru nici nu ştiu ce e ăla minerit, ce să mai! Coca nu a stat nici 10 minute prin carieră şi se laudă peste tot că vine dintre noi, că a făcut nu ştiu ce la viaţa lui…Ce legătură are fotbalul cu mineritul, domnule?! Eu nu ştiu de unde curajul acesta să mai vii la poarta omului să-l mai abureşti o dată, şi încă o dată… Or să vină toţi acum, la europarlamentare şi noi tot cu găleţi şi afişe rămânem. Sunt eu sigur!” Liderul de sindicat spune că, în ciuda aparenţelor, în mineritul judeţean se mai pot face bani. Mulţi şi repede. Nu neapărat strict din cărbune: „Aici, ar mai fi o vacă de muls pentru câţiva ani, de ce credeţi că se tot dau politicienii noştri dragi şi scumpi de ceasul morţii cu acest transfer? I-o fi prins dragul de noi, aşa din senin… Vă spun eu că se mai pot face bani adevăraţi din fier vechi, la ce e pe-aici, ehe… Mai sunt utilajele auxiliare clasice, excavatoare de mii de tone! Mii de tone! În plus, ce înseamnă externalizarea noastră faţă de Gorj? Externalizarea faţă de Gorj înseamnă nişte licitaţii, nu? Pentru una, pentru alta, mă înţelegi…Păi, dacă eu sunt un parlamentar care numai de-astea am trăit, nu bag şi eu un utilaj de-al meu, un buldozer, şi de la de la fier vechi, nu contează, care să fie plătit şi să-mi iau şi eu tainul? Ce mă interesează pe mine dacă minerul tot greu se va chinui, şi se va târî cu fel de fel de rugini… Banul să iasă. Dacă mai puneţi la socoteală şi cărbunele pentru încălzire, care este la mare căutare în perioada premer­gătoare sezonului rece, când putem să-l luam şi mai ieftin… dar şi mai scump, înţelegeţi când vă spun că mai sunt bani de făcut de-aici?” La fel ca şi colegii săi, lideri de sindicat care au afirmat că trecerea din curtea CEO nu va aduce mai mult de doi-trei ani de supravieţuire, Constantin Chelcea împăr­tăşeşte această credinţă şi spune: „O ducem unul, maxim doi ani, pentru că nu se vor investi în fiarele astea, cât or rezista ele, atât vom avea şi minerit. Sunt sume prea mari care trebuie investite pentru utilaje îmbătrânite. Eu vă spun că încă mai sper să nu se ajungă la acest transfer, sper să fie în continuare respins. M-am uitat şi eu pe acel text, Cîlea are dreptate când spune că e o bătaie de joc modul cum a fost conceput. Atunci, mă întreb cum să treacă un astfel de text de lege care e atât de prost, cum să aduci pe lume o astfel de mortăciune?! Noi suntem la mijloc, pentru că şi CEO vrea să scape de noi şi să se facă externalizarea pentru că le iese restructurarea promisă FMI-ului, e clar că au şi interesul lor. Cred că, din punct de vedere sindical, am făcut tot ceea ce s-a putut, acum ar fi bine să reuşim crearea unui sindicat unic, să ne dăm mâna pentru ca vremurile astea care ne aşteaptă să ne găsească uniţi. E greu pentru că sunt atâtea orgolii, dar sunt numai beneficii şi avantaje dacă venim laolaltă!” 

 

„Aici, nu se poate trăi din agricultură!”

 

Ivancu Mihai este bărbat în toată puterea la cei peste patruzeci de ani pe care-i are. Viaţa de miner, traiul tot mai apăsat şi grijile stau însă atârnate pe chipul omului încă tânăr, golit complet de speranţă şi chef. Are 23 ani în EM Berbeşti, ca lăcătuş mecanic şi nu se fereşte să spună că externalizarea despre care vuieşte tot minerul îi dă fiori. Se uită înapoi şi spune că ,de 20 de ani, mineritul se stinge an după an fără să găsească un bob de nădejde în vreo alternativă pentru el şi familia sa: „Între Horezu şi Bălceşti, nu există economie! Nu există industrie, nu există şanse de viaţă mai bună. De la Revoluţie încoace, mă tot uit cum se năruieşte totul în jur, de la zi la zi, de la an la an. Dacă trebuia să se închidă mi­ne­ritul, de ce nu s-a creat o alternativă: domne, uite, în cinci ani trebuie să punem lacătul, dar după ce terminăm cu cărbunele veţi putea trăi din altceva. Au avut atâţia ani să se gândească la o variantă, şi? Cine spune sau crede că te poţi descurca din agricultură, aici, în Berbeşti, se înşeală singur. N-ai cum să trăieşti cu două-trei găleţi de roşii. Ce să faci cu ele? Unde să le duci, ţi le ia cineva să le vândă? Iei două-trei vaci, cu laptele unde te duci? Nu-l dai la porci dacă n-are cine-l colecta? Eu am doi copii, de 10 şi de 15 ani, ce şanse au ei aici? Eu sunt miner, atâta ştiu şi acum, sunt deja prea bătrân (?!) să mă apuc de altceva, dar ei? Ei de ce trebuie să se ducă slugă prin străini ca să câştige o pâine când s-ar putea face atâtea şi la noi?! De ce e atât de greu să se înţeleagă că este nevoie de nişte bani mulţi pentru minerit, pentru ce e aici. Reteh­nologizarea costă, costă mult, nu glumă. Utilajele şi echipamen­tele noastre sunt învechite, nu am văzut o investiţie de douăzeci de ani de la Complex care, vorba aia, avea bani şi o să văd acum de la judeţ? Chiar crede cineva, la modul cel mai serios, treaba asta?! Vă spun că mineritul e pe ducă şi noi împreună cu el, aici, în Berbeşti!”