Ce ajutor social se majorează de azi?


• ajutorul de deces va fi majorat începând cu 9 ianuarie 2020, potrivit legii ce stabilește bugetul asigurărilor sociale pentru acest an.

Legea nr. 6/2020, document oficializat luni și care se va aplica de azi, prevede că ajutoarele de deces vor avea următoarele valori: 5.429 lei, pentru asigurat sau pensionar (cu 266 de lei mai mult decât în anul 2019, când se acordau 5.163 de lei) și 2.715 lei, pentru un membru de familie al asiguratului sau al pensionarului (cu 133 de lei mai mult decât în 2019, când se acordau 2.582 de lei).
Ajutorul de deces se acordă în cazul morții unui asigurat sau pensionar ori a unui membru de familie al acestora și poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. De asemenea, ajutorul de deces trebuie achitat într-un termen de maximum trei zile lucrătoare de la solicitare. În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită soţului supravieţuitor, copilului, părintelui, tutorelui, curatorului sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile cauzate de deces. În cazul decesului unui membru de familie, ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat. Potrivit legii, membrii familiei sunt considerați soţul/soţia, părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani (sau până la 26 ani dacă îşi continuă studiile), copiii indiferent de vârstă, aflaţi în întreţinere, dacă au devenit inapţi pentru muncă din cauza stării de sănătate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani.
Actele necesare acordării ajutorului de deces: cerere pentru acordarea ajutorului de deces; certificat de deces (original şi copie); act de identitate al solicitantului (original şi copie); acte de stare civila ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie); dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie); act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original); adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă intre 18 și 26 de ani urma o forma de învățământ organizată potrivit legii (original).