Biserica Sfântul Apostol Andrei din Râmnicu Vâlcea şi-a sărbătorit Ocrotitorul


Biserica cu hramul „Sfântul Apostol An­drei”, din municipiul Râmnicu Vâl­cea, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioşii din oraşul de sub Dealul Capela au participat în număr mare la hramul Bisericii din Cartierul Morilor. În ziua prăznuirii „Ocrotitorului românilor”, la invitaţia părintelui paroh Laurenţiu Barbu, un sobor de preoţi şi diaconi au oficiat Sfânta Liturghie. Sărbătoarea a înce­put decuseacă cu slujba Vecerniei şi cu Acatistul „Sfântului Apostol Andrei”, iar a doua zi a continuat cu Utrenia şi Sfânta Liturghie. Apoi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu. Răs­punsurile la strană au fost date de un grup de elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

La sfârşitul slujbei, Părintele Protosinghel Grigorie Cut, de la Mănăstirea Cozia, a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a prezentat viaţa, activitatea şi martiriul slăvitului Apostol Andrei, sfătuindu-i pe credin­cioşi să-i urmeze exemplul şi să înalţe rugăciuni către acesta spre a mijloci la Dumnezeu pentru mântuirea sufle­telor noastre.

La eveniment a participat pri­marul Râmnicului, ing. Romeo Ră­dulescu, împreună cu alte oficialităţi locale şi centrale, precum și i cre­dincioşi din împrejurimile Râmnicului.