28.579 agricultori au primit avizul APIA


Prin intermediul unui comunicat oficial de presă purtând semnătura directorului Adrian Pintea Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Vâlcea informează că a autorizat la plată până la data de 30 noiembrie 2011, un număr de 28.579 agricultori (99,20% din fermierii autorizaţi) cu suma totală de 16.362.700 lei, reprezentând avansul de 42 euro/ha (183 lei/ha), acordat din bani europeni pentru cererile depuse în campania SAPS 2011. Agenţia precizează că, pachetul financiar total pentru avans este de 403 milioane euro, bani plătiţi din bugetul Ministerului Agriculturii şi care urmează a fi returnaţi ţării noastre din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

„Plăţile sunt efectuate în lei, la cursul de schimb de 4,3575 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru data de 30 septembrie 2011. Conform Regulamentului CE 784/2011, autorizarea şi plăţile în avans s-au derulat în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2011, iar pentru anul în curs, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă din fonduri europene este de 100,65 euro/ha. Pentru plăţile pe suprafaţă acordate din bani europeni în cadrul campaniei SAPS 2011, România beneficiază de o alocaţie financiară totală de aproximativ 900 milioane euro din FEGA”, mai precizează comunicatul.