Avans de 50% pentru investiţii prin PNDR


Beneficiarii fondurilor europene pentru dezvoltare rurală pot solicita un avans de 50% din ajutorul public pentru investiţii pentru finanţarea proiectului aprobat, conform Regulamentului 679/2011 al Comisiei Europene, informează un comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Astfel, una dintre modificările importante aduse Regulamentului 679/2011 este modificarea articolului 56 cu privire la  valoarea avansului, care nu trebuie să depăşească 50% din ajutorul public pentru investiţii, această modificare aplicându-se de la 1 ianuarie 2011. Celelalte modificări au intrat în vigoare în a treia zi de la data publicării acestui regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Potrivit APDRP, plata acestui avans este condiţionată de constituirea unei garanţii bancare sau a unei garanţii echivalente care să reprezinte 110% din valoarea avansului. La cererea beneficiarilor ajutorului pentru investiţii, statele membre pot plăti un avans de maximum 50% din ajutorul public. Pentru beneficiarii publici, acest avans poate fi plătit administraţiilor şi asociaţiilor locale, precum şi autorităţilor regionale şi organismelor de drept public. Documentul legislativ prin care se modifică acordarea valorii avansului este Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 679/2011 al Comisiei din 14 iulie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Potrivit datelor APDRP, plăţile efectuate până la 1 iulie către beneficiarii români ai fondurilor europene pentru dezvoltare rurală se ridică la 2,119 miliarde euro, aproape jumătate faţă de valoarea totală a cererilor selectate pentru finanţare. Proiectele finalizate din fonduri europene pe dezvoltare rurală sunt în număr de 1.777, în condiţiile în care sunt contractate la finanţare 29.960 proiecte, în valoare de 3,985 miliarde de euro.

Pentru anul 2011 au fost stabilite 16 sesiuni de depunere pe PNDR, cu o alocare totală de 1,64 miliarde de euro, până în prezent desfăşurându-se nouă sesiuni de depunere de proiecte. Numărul proiectelor depuse a depăşit de trei ori alocarea disponibilă pe măsura 312 şi de 1,5 ori alocarea pe măsura 123.

PNDR 2007 – 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală între 2007 şi 2013 pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este de 9,67 miliarde de euro, bani europeni.