Amenzi de 150.000 de lei


Potrivit unui comunicat oficial de presă ANSVA, inspectorii sanitar-veterinari au verificat, în ultima perioadă, 1.651 de unităţi comerciale din întreaga ţară, aplicând 86 de sancţiuni în valoare de 151.120 lei. Tot în urma controalelor ANSVSA, au fost retrase de la comercializare 6.994 de kilograme de produse de origine animală şi non-animală, în valoare totală de 19.281 lei (carne de porc, pasăre, bovină, carne tocată, peşte, organe congelate, orez prefiert).

Carnea era transportată în condiţii insalubre, cu un autovehicul neautorizat, iar produsele alimentare erau etichetate necorespunzător sau nu erau însoţite de documentele sanitar-veterinare impuse de lege.

La nivel naţional, inspectorii au verificat unităţi care-şi desfăşoară activitatea în următoarele domenii: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare de origine non-animală, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, dar şi unităţi de depozitare pentru produse alimentare sau pentru seminţe, legume şi fructe.