Noua taxă auto intră în vigoare


• proaspăta lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiată de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 ianuarie şi va intra în vigoare la trei zile de la publicare

În forma sa revizuita,textul impune o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

În plus, noua formă a taxei nu prevede un termen de intrare în vigoare ulterior publicării, astfel că aceasta produce efecte la trei zile de la data publicării. În termen de 15 zile de la publicarea legii, vor fi adoptate normele metodologice de aplicare ce urmează a fi aprobate de Guvern.

Potrivit iniţiatorilor şi susţinătorilor, legea are la bază principiul poluatorul plăteşte şi prevede că taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă. Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor în cazul înstrăinării acestora.