Ajutorul financiar acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a prețului medicamentelor


Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022  pensionarilor  cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei prin punerea în aplicare  a Ordonanței de Urgență nr.74/02.06.2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială și nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripțiilor medicale, se arată într-un comunicat transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Iar pentru a întări cele de mai sus, directorul general al CAS Vâlcea, ec. Alin Voiculeț, a mai punctat: „Reamintim că în scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022 pensionarii cu venituri din pensii și indemnizații sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare  la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună. Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii”.

Alin Tudoroiu