GUVERNUL A APROBAT ACORDAREA AJUTORULUI financiar pentru pensionarii din sistemul public de pensii


Executivul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei. Astfel, toți cei care se încadrează în această categorie vor avea un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.
Măsura la care facem referire este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 și este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepțional. Actul normativ prevede ca ajutorul financiar să se acordă diferențiat, după cum urmează:
• 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei;
• ca diferență între nivelul de 2.200 lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii și beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv.
Spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.

2,45 milioane de pensionari vor beneficia de acest sprijin

„Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, persoanelor din evidența caselor teritoriale de pensii care au domiciliul în România. Guvernul a stabilit ca ajutorul financiar să nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie. Nici majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale nu vor fi luate în calcul pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie în acest sezon rece. În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin”, anunță Ministerul Muncii printr-un comunicat oficial de presă.
Sursă foto: Arhivă