Agenții de pază, luați, din nou, la controlat și amendat


• Poliția își continuă verificările în baza legii 333/2003 și a mai dat un rând de amenzi
În cursul zilei de marți, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti au acţionat pentru  prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici. Astfel s-au  desfăşurat  activităţi pe linia  Legii 333/2003, fiind verificate opt unităţi comerciale şi una asigurată cu pază prin societate specializate. Acţiunea a avut ca scop verificarea asigurării contra efracţiei a unităţilor, a respectării prevederilor planului de pază, a modului  de executare a serviciului de către agenţii de pază, cunoaş­terea sarcinilor de serviciu din con­sem­nul particular şi a modului de intervenţie în cazul unui incident în obiectivul păzit. Cu această oca­zie, au fost aplicate opt sancţiuni contra­ven­ţionale, conform Legii 333/2003 – R. Au fost depistaţi doi agenţi de pază ce nu deţineau atestat profesional, personal de pază ce îndeplinea serviciul la un obiectiv, motiv pentru care societatea de paza a fost sancţionată contraven­ţio­nal cu suma de 2000 lei. De ase­me­nea, s-a stabilit faptul că un obiec­tiv nu avea întocmit Planul de pază în condiţiile legii, motiv pentru care societatea a fost sancţionată contravenţional cu suma de 2000 lei.

Posting....