Accident tragi-comic la Vidra


• un sibian a trăit pe pârtia vâlceană adevăratul sens al durerii în fund

Jandarmeria anunță că sâmbătă, 1 februarie 2014, în jurul orelor 13:00 patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Voineasa împreună cu lucrători ai Serviciului Salvamont Vâlcea în timp ce se aflau în deplasare pe pârtia Vidra din localitatea Voineasa au observat un bărbat căzut pe pârtie. „Jandarmii împreună cu salvamontişti au intervenit pentru recuperarea numitului B. Victor de 33 de ani din Sibiu pe care l-au coborât până la baza pârtiei unde i-au acordat măsurile de prim ajutor.  Bărbatul s-a tăiat în cantul schiului la fesa dreaptă (tăietură plagă deschisă de aproximativ 10 cm. lungime şi adâncă de aproximativ 1,5 cm.), fapt ce l-a pus în imposibilitatea de a mai coborî pe schiuri. După acordarea măsurilor de prim ajutor bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la spitalul din oraşul Brezoi pentru investigaţii medicale şi tratament.  În zilele de 01/02.02.2014 jandarmii şi salvamontiştii au intervenit în sprijinul a 12 turişti accidentaţi pe pârtia de schi (1 cu tăietură deschisă, 9 cu entorse şi 2 cu luxaţii) cărora le-au acordat măsuri de prim ajutor şi pe care i-au coborât la baza pârtiei pentru a le înlesni deplasarea spre unităţi spitaliceşti”