Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 septembrie 2020

Unități de panificație din Olănești, Râmnic și Drăgășani, sancționate


La începutul lunii, Corpul de Control al prefectului a continuat verificarea unităților alimentare, de data aceasta atenția îndreptându-se către cinci unități care produc și comercializează produse de panificație și patiserie-cofetărie din Băile Olănești, Râmnicu Vâlcea și Drăgășani. În urma controlului, o unitate care produce produse de panificație de tip laborator cofetărie-patiserie a fost sancționată cu amendă în cuatum de 800 de lei, iar două unități care produc produse de panificație, dintre care una de tip brutărie și una de tip laborator cofetărie-patiserie, au fost sancționate cu sancțiune contravențională sub formă de avertisment. De asemenea, în privința controalelor realizate în unitățile de alimentație publică, desfășurate pe raza localităților menționate, acestea s-au finalizat cu verificarea a 13 societăți și cu aplicarea a șapte amenzi în valoare totală de 10.700 lei, dar și a trei avertismente. În cazul a două unități de tip restaurant din Râmnicu Vâlcea, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.000 lei. De asemenea, în cazul a patru unități de tip restaurant-terasă, de pe raza municipiului Drăgășani, s-au aplicat trei amenzi în valoare de 4.600 lei, dar și un avertisment, iar în cazul unei unități de alimentație publică de tip restaurant-piscină s-a aplicat un avertisment, sancțiune acordată și unei unități de alimentație publică de tip restaurant-hotel, tot de pe raza orașului Băile Olănești.

S-au descoperit nereguli peste nereguli

Neregulile constatate de către membrii comisiilor mixte vizează, în cea mai mare parte, ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și de valorificare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite, dar și neefectuarea operațiunilor de curățenie și/sau dezinfecție a locurilor de muncă, utilajelor, ustensilelor, suprafețelor de lucru și a ambalajelor în condițiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare.

Amenzi de 28.000 lei pentru 25 de firme

Un bilanț al acțiunilor de verificare desfășurate în perioada 13 iunie-13 iulie, în rândul unităților de alimentație publică, se prezintă astfel: 36 de societăți controlate, dintre care 25 sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 28.000 lei, opt sancționate cu avertisment și șase nesancționate contravențional.
În privința acțiunilor de control desfășurate în perioada 14.06.2016-13.07.2016, în rândul unităților care produc și comercializează produse de panificație și patiserie-cofetărie, bilanțul se prezintă astfel: 15 societăți verificate, dintre care 5 sancționate cu amendă în cuantum de 6.100 lei, 4 sancționate cu avertisment și 6 nesancționate contravențional. Comisiile constituite prin Ordin de Prefect sunt alcătuite din membrii ai Corpului de Control al Prefectului Județului Vâlcea, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, precum și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea. Acțiunile de control vor continua.

Etichete: , ,

Alte articole de la Actualitate