Sf. Apostol Andrei, cei dintâi chemat la propovăduire, era fiul lui Iona evreul şi fratele Sf. Apostol Petru. Fusese mai întâi ucenic al Botezătorului, iar pe Domnul a încuviinţat să-L urmeze fără şovăire, mărturisindu-L cu bucurie şi fratelui său: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”. După Înălţarea Domnului, sorţii au hotărât ca Andrei să meargă la propovăduire în părţile dinspre Grecia, Marea Neagră şi Dunăre. Şi astfel a ajuns şi în părţile noastre, vestind geto-dacilor cuvântul mântuirii şi lasând numeroase urme ale trecerii sale prin Dobrogea, printre care şi vestita Peşteră a Sf. Andrei, în împrejurimile căreia au înflorit cu timpul numeroase vetre bisericeşti şi călugăreşti.
Se poate spune astfel că la noi creştinismul are vechime şi temeiuri apostolice, iar Sf. Andrei e pe bună dreptate socotit ocrotitorul spiritual al României. În popor i s-a spus Sântandrei şi de numele său se leagă numeroase tradiţii, unele fară legătură cu cadrul bisericesc, ci mai degrabă contaminate de anumite reminişcenţe precreştine, precum aceea legată de lupi (cărora Sf. Andrei le-ar fi un fel de staroste) şi de vârcolaci (care ar bântui în noaptea anterioară prăznuirii sale).