Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

8 martie 2021

Arhive pentru 25 ianuarie 2021

DEPUTATUL CAZAN îi îndeamnă pe vâlceni să nu fie reticenți și să se programeze la vaccinare

Tânărul deputat de Vâlcea, Laurențiu Cazan, susține că vaccinul anti-COVID-19 este extrem de important pentru a reveni la o normalitate de care nouă, tuturor, ne este dor.„Campania de vaccinare din România este, până acum, un real succes. Foarte mulți români s-au înscris pentru a fi programați, fapt ce nu poate decât să mă bucure. Românii

FOTO: Primarul Râmnicului s-a întâlnit cu ministrul Educației

Luni, 25 ianuarie 2021, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării din București s-a desfășurat o întâlnire între ministrul Sorin Cîmpeanu şi o delegaţie compusă din şase primari. Aceasta a reprezentat Asociaţia Municipiilor din România, a fost condusă de preşedintele Emil Boc (primarul municipiului Cluj-Napoca), în cadrul ei regăsindu-se şi edilul Râmnicului, Mircia Gutău. Reuniunea s-a

LIBER PENTRU SCHIAT la Voineasa?

După ieșirea de sub sechestru în data de 7 ianuarie 2021 și semnarea contractului de atribuire prin delegarea serviciului de administrare a domeniului public schiabil Voineasa, încheiat între Primăria Voineasa și liderul de asociere SC Fagia SRL, veștile bune pentru amatorii de sporturi de iarnă din Vâlcea și nu numai continuă.Astfel, eforturile intensificate de după

ÎNCEP LUCRĂRILE de reabilitare la ambulatoriul Spitalului Județean

Săptămâna aceasta a debutat cu o veste bună pentru sănătatea vâlceană. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că, peste mai puțin de o lună de zile, ar trebui să înceapă lucrările de modernizare a ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea.„Am stabilit astăzi (n. red. luni, 25 ianuarie 2021) cu

ALARMĂ: Vâlcea va fi un județ de pensionari

Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică și preluate de Hotnews, județele Gorj şi Vâlcea vor fi, în anul 2070, zonele cele mai „îmbătrânite” ale țării, cu ponderi de peste 39,0% din populaţia rezidentă totală proiectată. În varianta intermediară, ponderea populaţiei rezidente de 65 de ani şi peste în total populaţie rezidentă va creşte,

Președintele CJ Vâlcea a anunțat CUANTUMUL STIMULENTELOR FINANCIARE pentru personalul medical și de specialitate

Luni, 25 ianuarie 2021, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a susținut o declarație de presă în cadrul căreia a oferit detalii privitoare la stimulentele financiare pe care le va primi personalul medical și de specialitate care își desfășoară activitatea în spitalele aflate în subordinea CJ. Astfel, plata stimulentelor la care a făcut referire președintele

La finele săptămânii, Consiliul Județean Vâlcea VOTEAZĂ STIMULENTELE pentru personalul medical

Vineri, 29 ianuarie, consilierii județeni se reunesc pentru prima ședință din 2021. Ordinea de zi a întâlnirii va fi următoarea: Aprobarea procesului – verbal al ședinței extraordinare a CJ Vâlcea din data de 22 decembrie 2020, Informare privind activitatea din trimestrul IV 2020 a instituțiilor publice de cultură aflate sub autoritatea CJ Vâlcea, Proiect de

NOUTĂȚI în procesul de alegere a ofertelor CEZ Vânzare pe piața liberalizată de energie

CEZ Vânzare a decis să ofere tuturor clienților săi casnici aflați în regim de Serviciu Universal o reducere față de tariful aferent Serviciului Universal valabil de la 1 ianuarie 2021. Clienții casnici aflați încă în regim de Serviciu Universal vor primi, în perioada imediat următoare, o informare despre stadiul și modificările procesului de liberalizare, precum

Primăria Râmnicului a finalizat un PROIECT CU FONDURI EUROPENE. Altul a fost lansat!

Marți, 26 ianuarie 2021, de la ora 11.00, în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea sunt programate conferințele de presă aferente finalizării/ demarării a două proiecte derulate cu finanțare din fonduri europene. Este vorba despre finalizarea proiectului intitulat „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Râmnicu Vâlcea: Bloc B2, Bloc A6, Bloc

FOTO: Jandarmii i-au însoțit pe Alexandru Ioan Cuza și Mihai Viteazul pe străzile Râmnicului

Duminică, 24 ianuarie 2021, cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la realizarea Micii Uniri, jandarmii vâlceni s-au aflat la datorie atât pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, cât și pentru asigurarea respectării normelor de igienă colectivă și individuală cu scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19. În acest sens, printre

Mesajul deputatului CRISTIAN BUICAN cu prilejul aniversării Micii Uniri

Duminică, 24 ianuarie 2021, deputatul PNL de Vâlcea a transmis un mesaj cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Mica Unire. În mesajul intitulat «Uniți și suverani», reprezentantul județului nostru în Parlamentul României a făcut un apel la respectarea valorilor naționale și la reconsiderarea ca modele a celor care au luptat pentru ca

PRIMA ORDINARĂ A ANULUI pentru consilierii locali ai Râmnicului

După extraordinarele din 15 și 20 ianuarie 2021, iată că aleșii râmnicenilor din Consiliul Local sunt convocați pentru o nouă întâlnire, de data aceasta fiind vorba despre ordinara aferentă lunii care urmează să se încheie. Astfel, joi, 28 ianuarie 2021, cu începere de la ora 13.00, consilierii locali sunt convocați pentru o ședință care va

Negru pe alb: ROMÂNII AU DEVENIT FANII portării numerelor de telefon!

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) au informat că, în anul 2020, au fost portate 945.186 de numere de telefon. Dintre acestea, 92% (873.519) au fost numere de telefonie mobilă și 71.667 numere de telefonie fixă. Media lunară de portări aferentă anului 2020 este în

DISTRIBUȚIE OLTENIA – ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 01 FEBRUARIE 2021

Publicitate

DISTRIBUȚIE OLTENIA – ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 27 IANUARIE 2021

Publicitate

Consilierii județeni ai PNL Vâlcea AU UN NOU LIDER

Victor Popescu (foto, în centrul imaginii) a fost votat vineri, în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean al PNL Vâlcea, lider de grup al celor 13 consilieri din cadrul Consiliului Județean. „Mulțumesc colegilor pentru acest vot, care mă obligă să fac o politică de tip constructiv pentru județul Vâlcea. Este clar că doar prin liberalism acest