20 de ani, 50 de magazine, astăzi Annabella de la A la Z


11 aprilie 2014, ora 11.00. Câteva sute de oameni s-au strâns pe Bulevardul „Dem Rădulescu” din Ostroveni. Ce să fie, ce să fie? Investitorul local Dan Mutu împreună cu soţia sa, Dorina Mutu, au adus în cel mai mare cartier al Râmnicului, un nou concept de market. După 20 de ani în care Annabella a devenit un brand local şi nu numai, vinerea trecută aceasta a primit în familia sa al 50-lea membru. Conceptul este într-adevăr unul nou, bazat foarte mult pe gama de produse proaspete, poți foarte bine să găsești aici produse de panificație și patiserie proaspete, sau din gama grill, semipreparate sau mâncăruri gătite, congelate sau fructe de mare proaspete. Un magazin în care ai loc să te miști, ai ce cumpăra, este proiectat în așa fel încât să nu te plictisești deloc. Toate raionaele arătau extrem de bine, aș fi cumpărat din fiecare câte ceva. N-am făcut-o dintr-un motiv lesne de înțeles. Eram înainte de salariu. Tare rău mi-a părut după, când am aflat că noi presa, ca invitați de onoare, puteam să cumpărăm orice și nu plăteam nimic!!! Este o glumă!!! Firește.  Așa ceva nu s-a întâmplat.  S-a întâmplat însă altceva. Oamenii au luat magazinul cu asalt de parcă chiar produsele de aici ar fi fost gratis. Dar noi am trecut repede peste momentul de început, când oamenii „au dat năvală” și am pus totul pe seama faptului că Annabella chiar le oferă produse de calitate, că au făcut asta dintr-o încredere sporită în ceea ce le oferă magazinul.
„După 20 de ani de comerț cu amănuntul, astăzi am trecut la un nou nivel de concept de magazin, este un comerț altfel; este un concept de «magazin în magazin». Vrem să transmitem vâlcenilor, clienților noștri, că de-a lungul anilor noi ne-am perfecționat serviciile, și pentru ei suntem aici cu un altfel de comerț, de la A la Z, așa cum se numește și magazinul. Aici promovăm produse de la A la Z, pentru vâlceni, cu personal vâlcean. Proiectul a început în noiembrie 2013 și a fost finalizat astăzi (11 aprilie 2014, n.r), suprafața de vânzare este 1250 mp, comercializăm cca. 15.000 de produse, ne-am axat mult pe zona fresh, deoarece tendința cumpărătorului este în această direcție. Noi, împreună cu producători din Vâlcea, am reușit să facem asta, vrem să ne ajutăm noi vâlceni pe vâlceni, pentru vâlceni”, declara la inaugurarea magazinului, Dorina Mutu – manager Annabella.