121 vine în iunie


Badele_florel2Direcţia Agricolă Vâlcea anunţă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) urmează să lanseze, începând cu mijlocul lunii iunie, o sesiune de depunere proiecte pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din PNDR, care se adresează fermelor de familie.

„Ministerul a propus spre dezbatere sistemul de punctare pentru Măsura 121, publicând aceste documente pe site-urile oficiale MADR şi APDRP. Propunerea pe care MADR o lansează va da şansa micilor ferme de familie care vor aplica în cadrul programului să crească şi să producă mai mult pentru piaţă, asigurând astfel un venit din ce în ce mai mare membrilor familiei care trăiesc din agricultură. Ferma de familie produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Vreau să mai adaug şi că dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 – 50 UDE (Unitatea de dimensiune econo­mică exprimă dimensiunea unei exploa­taţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei)”, ne-a explicat Florel Bădele.

Potrivit acestuia, în cadrul sesiunii pentru care sunt alocate 50 milioane euro vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul Măsurii 121.

„Pentru a veni în sprijinul fermierilor interesaţi să acceseze această măsură, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să pună la dispoziţia  potenţialilor beneficiari, cu titlu gratuit, proiecte model şi informaţii documentate tehnic pentru ferme de legume în câmp şi în spaţii protejate, ferme de vaci de lapte, ferme de creştere şi îngrăşare porcine şi ferme de găini ouătoare. Pentru asigurarea cofinanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de credi­tare creat de MADR, facilitând astfel ne­ce­sarul de cofinanţare a proiectelor. MADR are în vedere reducerea timpului de accesare a finanţării proiectelor fermelor de familie prin asigurarea, la o locaţie unică, a consilierii şi asistenţei, atât pentru obţinerea sprijinului prin PNDR, cât şi a creditului”, completează Bădele.