1.625 de vâlceni au luat permisul de conducere


• situaţia este valabilă pentru primul trimestru al anului în curs

De la an la an, se constată o creştere semnificativă a ratei de promovabilitate a celor care obţin permisul de conducere. Un raport al Serviciului Eliberare Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto atestă faptul că, în primul trimestru al acestui an, au fost programate în vederea susţinerii examenului 3.264 de persoane, au fost examinate la proba teoretică 3.050 şi admise 1.625, adică o rată a promovabilităţii de 53,28%. Dacă în 2009, rata promovabilităţii era de 35,67%, în 2010 vorbim de 44,27%, iar în 2011 de 50,85%. Şi la proba practică se observă o creştere a ratei promovabilităţii. Au fost examinate, în primul trimestru al anului, la proba practică, 1.771 de persoane, admise 1.381, ceea ce indică o rată a promovabilităţii de 77,98%.