Vosganian îl „înţeapă” discret pe Chiţoiu pentru OLTCHIM


Problemele de la OLTCHIM cresc de la o oră la alta, pe lângă ele şi datoriile. Invers proporţional, însă, speranţele angajaţilor care văd insolvenţa drept penultima staţie spre faliment şi concediere.

Pe acest fundal, discuţiile desfăşurate luni, la Ministerul Economiei, au scos la iveală şi un detaliu deloc neglijabil. Factorul timp în toată privatizarea OLTCHIM a jucat în defavoarea Vâlcii şi, din păcate, unul dintre responsabili pare să fi fost chiar un vâlcean, fostul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu.

De acest lucru pare să se fi convins şi actualul ministru Vosganian care, prin intermediul unui comunicat oficial de presă nu poate ignora circul creat în toamnă şi modul total defectuos prin care predecesorul său a lăsat „otevizarea” procesului de privatizare dar şi adâncirea suferinţei chimiştilor vâlceni. În respectivul do­cu­­ment se aminteşte că: „Ministrul Ec­onomiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit luni, 18 februarie 2013, la se­diul ministerului, cu liderii sindi­catelor de pe platforma Oltchim Râmnicu Vâlcea, precum şi cu repre­zentanţi ai administraţiei locale. La întâlnire au mai participat parla­men­tari de Vâlcea, dar şi administratorii judiciari, avo­catul Gheorghe Piperea, din partea Rominsolv şi Niculaie Bă­lan, din partea BDO Business Restruc­turing”.

Ministrul Economiei a declarat, după întâlnire, că pentru rezolvarea problemelor de la Oltchim este necesar un acord de voinţă politică din partea partidelor care alcătuiesc actuala guvernare, dar şi de susţinerea sindi­catelor.

Varujan Vosganian nu intenţio­nea­ză să transforme discuţiile refe­ri­toare la Oltchim într-un spectacol me­diatic, aşa cum a fost cel din toamna anului 2012. „Nu vreau să transform Oltchim într-un show mediatic, ca în toamna anului trecut. Dacă vom continua în fiecare săptămână să avem un eveniment aici şi să discutăm acelaşi lucru, va trebui să dăm o dimensiune anecdotică, iar eu cred că Oltchim merită ceva mai bun decât să facă rating în mass-media. Cred că în jurul Oltchim trebuie să existe o atmosferă sobră şi de responsabilitate a tuturor celor care trebuie să sprijine Oltchim”, a precizat ministrul Economiei. El a arătat că ameninţările angajaţilor combinatului cu greva foamei şi cu sinuciderea, în ziua în care şi-au primit o parte din salariu, depărtează potenţialii investi­torii. Ministrul a precizat că a propus sindicatelor să se întâlnească odată la două săptămâni, în condiţiile în care, până în prezent, au discutat aproape zilnic. Demnitarul român va prezenta Comisiei Europene informaţiile suplimentare necesare pentru aprobarea acordării ajutorului de stat pentru Oltchim. „Avem nevoie de un răspuns de la Comisia Europeană cu privire la acordarea ajutorului de stat. (…) Nu pot angaja o decizie care nu este doar a mea. Dacă cineva a înţeles aşa, îmi pare rău ca nu m-am făcut înţeles de respectiva persoană. Dacă se decide că nu am primit ajutor, nu există un termen anumit pentru răspuns, noi sperăm să fie cât mai repede. Avem în vedere şi un plan B, în care încercăm să rezolvăm activitatea curentă până la primirea ajutorului prin utilizarea unor formule în care unii beneficiari să ne asigure materia primă”, a declarat Varujan Vosganian. În ceea ce priveşte o posibilă moţiune pe tema Oltchim, ministrul Economiei a declarat că aceasta a întârziat, de fapt, cu doi ani: „Am înţeles că se pre­g­ă­teşte o moţiune pe tema Oltchim. O dezbatere este bună”.