„Vorbe grele” ale fostului ministru al Justiției, Titus Corlăţean


Fostul ministru al Justiţiei Titus Corlăţean a declarat zilele trecute că în timpul mandatului său au existat presiuni din partea ambasadorilor Olandei şi SUA pentru numirea într-o „funcţie de vârf” în sistemul judiciar. Acesta a fost audiat miercuri în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA. „Am confirmat faptul că au existat la acel moment demersuri, în sensul de presiuni, pentru ca cel care vă vorbeşte – eram ministrul Justiţiei la acel moment – să facă o anumită nominalizare la o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public şi am beneficiat de vizita a doi sau trei ambasadori la sediul Ministerului Justiţiei. Evident că i-am primit, am stat de vorbă. Cel puţin în două cazuri (…) nu am apreciat insistenţa şi modalitatea în care s-a făcut acel lobby. Pot înţelege dorinţa partenerilor ca sistemul judiciar din România să funcţioneze, dar acesta trebuie să funcţioneze de o manieră profesionistă şi independentă, în primul rând pentru interesul nostru al românilor şi al României, nu neapărat la presiunile unor ambasadori străini. Nu am apreciat modul insistent al ambasadorului Olandei de la acel moment cu care am avut mai multe discuţii. Nu am apreciat insistenţa ambasadorului american, domnul Gittenstein de la acel moment, pentru a face o nominalizare despre care se ştie. Era vorba de nominalizarea doamnei Kovesi în funcţia de vârf şi am discutat profesional în primul rând, pentru că nu făceam politică cu domnia sa”, a afirmat Corlăţean, după audierea sa în comisie.
El a spus că a explicat la acel moment importanţa faptului ca în ierarhia judiciară – la Parchetul General, şefii DNA, DIICOT – să fie oameni profesionişti în domeniu şi independenţi. „Nu aveam nevoie să răspundă la telefoane sau demersuri nici din dealul cel mare, de la Cotroceni, nici din dealul cel mijlociu, de la Palatul Victoria, nici de la miniştrii din orice guvern şi pentru asta intenţia mea la acel moment – şi a fost o discuţie cu Comisia Europeană pe această temă şi am fost la Bruxelles -, să se facă o procedură de selecţie transparentă, prin care să putem să evaluăm mult mai mulţi procurori cu experienţă, apreciaţi în România. Faptul că am avut o discuţie cam de o oră şi un sfert exclusiv pe un subiect spune deja cam care a fost intensitatea discuţiei, dar este interesant că, la sfârşit, domnul ambasador a acceptat între noi doi valabilitatea raţionamentului”, a adăugat Corlăţean.
Întrebat dacă la acel moment l-a informat pe premier, Corlăţean a confirmat. El a spus că şi şeful statului Traian Băsescu l-a sunat pe tema propunerilor pe care ministrul Justiţiei trebuia să le facă. „Am primit telefon şi de la preşedintele României, care mă invita la acel moment la Cotroceni pentru a discuta (…) pe tema propunerilor pe care ministrul Justiţiei urma să le facă, pentru că se schimbau mandatele mai multor şefi în Parchetul General… Nu am dat curs acelei invitaţii, care a fost făcută în anumiţi termeni mai puţin plăcuţi, pentru că în general eu ţin foarte mult la respectarea competenţelor pe care fiecare le are”, a mai spus Corlăţean.