VICTORIE DE MORAL PENTRU DEBRECEN


/ Handbal feminin, Liga Florilor: VÂLCEA CÂȘTIGĂ LA CRAIOVA 30-28 /

Un fel de derby al Olteniei s-a jucat la Craiova, zic „un fel” pentru că în loturile echipelor au figurat doar zece românce, iar tribunele cu destule locuri libere.

Pe banca SCM-ului, Rasmus Poulsen, confirmat intermediar, o soluție la îndemână și decentă, dar nu Daniela de Jong, in continuare cu ceva dureri la spate.

Vâlcea a fost în deficit, 1-4 , 7-9 min 11, a revenit la 12-9 (minutul 16), după un bun joc colectiv, condus de Rebeca Necula și câteva intervenții salvatoare ale portăriței Diana Neagu. Tot mai vizibilă Natașa Ljepoja, bine angajată pe semicerc, eficientă în același timp. De asemenea, Wollik și Hagmann au fost sigure. Amănunt interesant: La 15-11, vâlcencele au ratat de două ori doar cu portarul advers în față, imediat Rasmus a cerut time-out, lucru pe care predecesorul său probabil că nu l-ar fi făcut. Totuși, în continuare vâlcencele au ratat mult, astfel că la pauză au intrat cu doar două goluri avantaj: 19-17.

Așa că, la reluare, s-a risipit imediat, 22-22, minutul 39, urmare a pătrunderilor craiovene pe centru. Însă Foggea s-a apropiat de 30% salvate, Maidhof și Cholevova au dat bine de la 9 m, așa că ne-am distanțat din nou, 26-22. Dar gazdele au ținut aproape, spărgând mai ales pe partea stângă a defensivei noastre, inabilă în destule momente. 28-27 în minutul 56, iarăși emoții plus niște arbitri stupizi care nu au văzut agresiunea la Rebeca. Totuși Vâlcea a gestionat bine finalul și a câștigat meritat cu 30-28.

Bună prestația galeriei vâlcene.

Și pentru că Rapid – Dunărea Brăila s-a încheiat 35-35, SCM ocupă locul 5 în clasament.

Au marcat pentru SCM: Hagmann 6, Maidhof 4, Wollik 4, Ljepoia 5, Zschocke 2, Necula 3, Gogîrlă 2, , Cholevova 2, Elghaoui 1, Florică 1. Poarta, salvate 28%.

Duminică, la Debrecen, returul din calificările EHF League. Putem să ne calificăm. Evident, cheia stă în apărare, apoi poartă. Acolo să mai meșterească Poulsen și Luminița. Putem să ne calificăm.