Viaţa bate filmul: din Baldovineşti la… New York (3)
I.J.: Înţeleg că după revoluţie v-aţi implicat, printre altele, şi în promovarea culturii şi a literaturii din diaspora românească. Sunteţi mulţumită de rezultate? Aţi fost apreciată pentru eforturile pe care le-aţi depus?
M.A.: Niciodată nu poţi fi pe deplin mulţumit de ceea ce faci. Pe de altă parte … dacă doreşti să te implici într-o activitate anume, nu aştepţi neapărat aprecierile celorlalţi. Dacă am avut cărţi selectate de Ministerul Culturii sau de ANCS pentru a fi tipărite, dacă am primit diplome şi premii tocmai pentru promovarea culturii diasporei românești, se poate spune că mi-a fost într-un fel apreciată activitatea. Cea mai mare apreciere ar fi însă ca această literatură, întreaga activitate culturală a marilor noastre personalităţi din exil – Vintilă Horia, Horia Stamatu, Alexandru Busuioceanu, Alexandru Ciorănescu, Virgil Ierunca, Ştefan Baciu şi mulţi alţii – să fie cunoscută în rândul cititorilor (mai ales tineri) de astăzi. Şi aceasta o fac prin cărţile pe care le public, dar intenţionez să o fac şi prin diverse acţiuni culturale sub egida Asociaţiei Culturale „Carmina Balcanica“, pe care am înfiinţat-o împreună cu alţi trei colegi (Camelia Zăbavă, Craiova, Dan Anghelescu, Bucureşti, şi Marius Chelaru, Iaşi), anul acesta. Concret: intenţionăm organizarea unor „Seri de poezie“, a unor serii de conferinţe ţinute în rândul tinerilor din liceele Craiovei şi din alte oraşe ale ţării.
Mă doare prostia agresivă şi promovarea acesteia
I.J.: Apropo de diaspora românească: şi în afară sunt certurile şi invidiile de la noi de acasă?
M.A.: Nu aș coborî discuția noastră la nivelul disputelor individuale dintre oameni. Oamenii au fiecare temperamentul și educația proprii. Scriitorii pot avea invidii… constructive. La New York, în jurul cenaclului s-au adunat, în timp, români care iubesc literatura și doresc să audă poezie şi, în general, cuvinte alese exprimate în limba maternă. Dacă pot sta câte opt ore neîntrerupt la un simpozion dedicat lui Eminescu, aceasta spune că, dincolo de certuri şi invidii, românul din diaspora este curat sufleteşte.
I.J.: După aceşti ani petrecuţi în New York, cum „vedeţi“ Craiova acum? Mai emancipată, mai frumoasă, mai curată…? Sorescu a văzut-o, din car, cea mai frumoasă… Dumneavoastră, din avionul Craiova – New York, cum o vedeţi?
M.A.: Avionul mă aduce la Bucureşti. Întâlnirea/reîntâlnirea de fiecare dată cu oamenii şi cu locurile de acasă mă bucură şi mă întristează. Nu m-aş fi întors dacă nu iubeam Craiova, nu aş sancţiona pe cel care se poartă necivilizat dacă nu aş iubi oamenii. Mă doare însă prostia agresivă şi, mai ales, promovarea acesteia pe atât de multe planuri. Cel mai mult mă doare că ea a pătruns în rândurile celor care ar trebui să fie modelele şi îndrumătorii tinerei generaţii. Craiova de azi nu mai e Craiova văzută din… car. Oamenii înşişi nu mai sunt cei din copilăria poetului, iar noi… nu suntem nici unul Marin Sorescu. Până să dea zona noastră un altul pe măsură… va mai trece vreme. Să sperăm că la orizont se va vedea lumină şi nu un tot mai compact întuneric….