Vâlcea a pierdut la scor derby-ul din ultima etapă
Sâmbătă, în etapa a X-a din cadrul play-off-ului ligii secunde de fotbal, CS Universitatea Craiova şi CS Municipal Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit în derby Seriei Vest. Duelul dintre ocupantele poziţiilor unu şi trei a fost destul de plictisitor, cu puţine faze de poartă, „ecuaţia” partidei fiind stabilită după primele 20 de minute. Sub privirile primăriţei Lia Olguţa Vasilescu, dar şi ale celor peste 3.000 de fani prezenţi în tribune, juveţii din Bănie au dorit să demonstreze că nu au tocat degeaba banii publici primiţi în acest sezon şi că sunt capabili să învingă Vâlcea şi să termine campionatul pe primul loc. Elevii antrenorului Gabriel Balint au început în forţă meciul, profitând şi de forma „de vacanţă” pe care au afişat-o muncipalii lui Erik Lincar. După puţine momente de tatonare, gazdele s-au năpustit spre poarta lui Matache, „eroul de la Liberec” rămânând erou pe alte meleaguri, nu şi la Craiova. Doar 14 minute trecuseră de la primul fluier al centralului Cătălin Botaş din Timişoara când, după o fază destul de bine legată, atacantul Andrei Sin a recepţionat, nestingherit, un balon în centrul careului mare râmnicean. Din preajma punctului „cu var”, tânărul jucător a tras plasat, lângă bara porţii apărate de Florin Matache. Peste numai două minute, a fost rândul lui Valskis să se afle în centrul atenţiei. Fotbalistul Craiovei a primit un balon util la limita careului mic vâlcean, pe care l-a trimis spre poarta vâlcenilor. Cu destulă şansă pentru craioveni, mingea a întâlnit bara, însă a ricoşat în partea interioară, scuturând în cele din urmă, din nou, plasa porţii vâlcene. După acest moment, cu victoria ca şi acontată de către gazde, spectatorii din Bănie s-au putut „concentra” mai bine la informaţiile ce veneau dinspre Paris, acolo unde Simona Halep disputa finala la Roland Garros.
Inutil să mai spunem că tot Craiova a rămas echipa mai periculoasă pe parcursul primei reprize, fotbaliştii lui Balint trecând în alte câteva rânduri pe lângă majorarea avantajului. Mai trebuie să remarcăm faptul că, pe parcursul primei reprize, singurul moment în care jucătorii vâlceni au demonstrat că au făcut deplasarea la Craiova pentru a juca fotbal şi nu doar pentru plimbare a fost aproape de minutul 45. Atunci, prin Lucian Todea, elevii lui Erik Lincar au trecut în două rânduri pe lângă reducerea avantajului, în urma unor lovituri libere executate din preajma suprafeţei de pedeapsă a gazdelor.
După revenirea de la vestiare, căldura sufocantă şi-a pus şi mai mult amprenta asupra celor 22 de jucători. Aceştia au practicat un fotbal destul de modest, departe de pretenţiile ce puteau fi emise de la un meci în care s-au înfruntat două echipe de top, dintre care una chiar va promova în Liga I. Ocaziile la cele două porţi s-au rărit, echipa „CraiOlguţei” rămânând mai periculoasă. Experimentaţii Varga şi Cârjă au trecut de mai multe ori pe lângă deschiderea scorului, însă, până la urmă, tot fostul jucător al Sportului Studenţesc a fost cel care a marcat golul al treilea pentru Craiova. Varga a tranformat, în minutul 74, o lovitură de la unsprezece metri, obţinută de către un alt fost fotbalist al „găştii nebune” din Regie, Costin Curelea.
LOV, mai tare ca Vâlcea şi Târgu Mureş? Comisia de Disciplină a FRF oferă astăzi verdictul
Meciul s-a încheiat cu victoria Universităţii la scor de neprezentare, gruparea din Bănie câştigând şi campionatul Seriei Vest a ligii secunde de fotbal. CS U. a acumulat 37 de puncte şi a depăşit cu trei, respectiv şapte „lungimi” echipele clasate pe locurile doi şi trei, ASA Târgu Mureş şi CSM Râmnicu Vâlcea. Astfel, din punct de vedere sportiv, echipa înfiinţată în urmă cu numai un an de către primăriţa Lia Olguţa Vasilescu a obţinut dreptul de pomovare în Liga I. Totuşi, oficialii de la CSM Râmnicu Vâlcea au contestat la FR Fotbal dreptul de promovare al acestei echipe. După mai multe amânări, Comisia de Disciplină, cea care judecă dosarul, ar trebui să ofere, chiar astăzi, un verdict. Principalul argument invocat de către oficialii vâlceni împotriva promovării Craiovei este legat de nerespectarea Articolului 54 din Satutul FRF. Acesta spune că, pentru a promova în Liga I, o echipă trebuie să aibă minim trei ani din momentul în care s-a afiliat. Din câte se pare, acţiunea înaintată de conducerea clubului vâlcean către FRF este sprijinită şi de către oficialii echipei ASA Târgu Mureş, ocupanta poziţiei secunde în clasamentul final. Deşi echipa lor este sigură de promovarea în Liga I, oficialii ardeleni doresc, cel mai probabil, să plătească anumite poliţe rivalilor din Craiova. Tensiunile dintre conducătorii celor două cluburi au fost amplificate radical după ultimul meci direct, disputat în Bănie, atunci când oficialii Universităţii i-au fugărit efectiv pe cei de la ASA.